Presedintele Republicii Moldova, ales prin vot direct

0
77

Curtea Constitutionala de la Chisinau a stabilit astazi ca presedintele Republicii Moldova va fi ales prin votul direct al cetatenilor, revenind astfel la o interpretare a Constitutiei anterioara anului 2000. In ultimii 16 ani, presedintele Republicii Moldova a fost desemnat de Parlament. Instanta constitutionala a ajuns la aceasta concluzie dupa examinarea unei sesizari depuse de parlamentari din cadrul Partidului Liberal-Democrat (PLDM), care au contestat modificarile aduse Constitutiei in anul 2000. Instanta a stabilit ca acele modificari sunt neconstitutionale, astfel ca legea fundamentala revine la forma anterioara anului 2000.