Rusia va organiza luna viitoare cele mai ample manevre militare ale sale de după anii 1980

0
59

Rusia va organiza luna viitoare cele mai ample manevre militare ale sale de după anii 1980, la care vor lua parte aproape 300.000 de soldaţi şi în care vor fi implicate trupe din China şi Mongolia, a anunţat marţi Ministerul Apărării de la Moscova, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Exerciţiile Vostok-2018 (Est-2018) se vor desfăşura între 11 şi 15 septembrie în Siberia orientală şi în Extremul Orient, cu participarea armatelor chineză şi mongolă, a precizat ministrul apărării, Serghei Şoigu. 

Manevrele vor implica 'peste 1.000 de avioane şi în jur de 300.000 de militari, practic toate forţele districtelor militare Centru şi Vest', a indicat Şoigu. 

'Imaginaţi-vă 36.000 de vehicule militare deplasându-se în acelaşi timp: tancuri, blindate de transport de trupe, vehicule de luptă de infanterie. Şi toate acestea, desigur, în condiţii cât mai apropiate posibil de o situaţie de luptă', a adăugat el.

'Va aduce aminte de Zapad-81, dar mai impunător într-un anumit fel', a mai spus Şoigu, referindu-se la exerciţiile din 1981 din Europa de Est, cele mai importante organizate vreodată de URSS şi aliaţii săi. 

Anul trecut, exerciţiile Zapad-2017 au reunit, potrivit Moscovei, 12.700 de militari în Rusia şi Belarus.

Citește și: Vladimir Putin susține că inovaţia ştiinţifică va fi una dintre priorităţile majore ale Rusiei

NATO consideră însă că amploarea acestor exerciţii a fost mult subevaluată, membri est-europeni ai Alianţei afirmând că au fost desfăşuraţi peste 100.000 de militari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.