John McCain a fost înmormantat în cadrul unei ceremonii private

0
47

Senatorul american și veteranul de război John McCain a fost înmormântat, duminică, la cimitirul Academiei Navale a SUA, în cadrul unei ceremonii private la care au participat doar prieteni și membri ai familiei, relatează site-ul agenției Dpa, conform Mediafax.

Senatorul american, care a luptat în timpul războiului din Vietnam, a fost înmormântat cu onoruri militare.

John McCain, fost candidat la președinția Statelor Unite, a murit săptămâna trecută la vârsta de 81 de ani, din cauza unei tumori la creier. McCain s-a retras din viața politică în decembrie 2017. A fost senator de șase ori și desemnat candidat republican la președinția SUA în 2008.

După decesul lui McCain, Trump a transmis condoleanțe printr-un mesaj succint pe Twitter, iar drapelul de la Casa Albă a fost arborat în bernă mai puțin de două zile. În mod uzual, în cazul liderilor marcanți drapelul rămâne arborat în bernă până în ziua înmormântării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.