Cea mai blanda judecatoare din judetul VASLUI

0
133

Judecatorul Gabriela Aionitoaie, de la Tribunalul Vaslui, are toate sansele sa devina magistratul cel mai ravnit de infractori, gratie clementei pe care o manifesta. Numai in cursul acestei saptamani, patru arestati preventiv au fost pusi in libertate in urma deciziilor sale, dupa ce alti judecatori, de la instantele de fond, hotarasera arestarea sau mentinerea starii de arest.

Ieri, judecatoarea a decis eliberarea din arest a basarabeanului Petru Timofti, arestat luni, de Judecatoria Husi, sub acuzatia de contrabanda. Tanarul de 30 ani a incercat sa introduca in tara o cisterna in care se aflau nu mai putin de 76.000 de pachete de tigari. Captura a fost descoperita abia dupa ce ansamblul de vehicule condus de basarabean a fost scanat cu raze X.

Pana in prezent, practica instantelor vasluiene in cazurile de mare contrabanda a fost cu inculpatii arestati preventiv cel putin pe durata urmaririi penale. In cazul de fata, soferul contrabandist a stat dupa gratii numai patru zile. Ieri, Tribunalul Vaslui, prin decizia judecatoarei Gabriela Aionitoaie, a admis contestatia lui Petru Timofti impotriva hotararii prin care s-a dispus arestarea, basarabeanul fiind pus in libertate de indata, sub control judiciar.

Tot ieri, Gabriela Aionitoaie a mai admis o contestatie, de aceasta data formulata de un detinut din Penitenciarul Vaslui impotriva hotararii Judecatoriei Vaslui prin care i-a fost respinsa eliberarea conditionata. Este vorba de Marian Ispas, din Giurgiu, condamnat pe 23 noiembrie 2009 de Judecatoria Giurgiu la patru ani de inchisoare pentru savarsirea a nu mai putin de sase infractiuni: santaj, talharie, doua furturi, conducere fara permis si violare de domiciliu. Judecatoria Vaslui respinsese in doua randuri eliberarea conditionata a acestuia, ieri insa, Tribunalul Vaslui a admis contestatia lui Ispas, dispunand eliberarea conditionata a acestuia.

Alti trei infractori s-au bucurat de clementa aceluiasi magistrat si au fost pusi in libertate in cursul zilei de marti. Doi dintre ei, Vasile Ciprian Agape si Mihaita Popa, au devenit cunoscuti opiniei publice dupa ce au masluit contoarele de gaz ale mai multor persoane din Husi. Ei au fost arestati preventiv pe 31 ianuarie de Judecatoria Husi, decizie mentinuta de Tribunalul Vaslui. Ulterior, magistratii huseni au prelungit masura arestarii preventive, iar pe 19 martie procurorii au dispus trimiterea in judecata a celor doi inculpati, de asemenea in stare de arest preventiv. Toate deciziile instantei husene au fost mentinute de Tribunalul Vaslui, ultima datand din 24 martie, insa prin alte complete de judecata decat cel care a decis, marti, eliberarea celor doi.

Tot marti, judecatoarea Aionitoaie a dispus eliberarea din arest a unui hot notoriu, care anul trecut a facut ravagii in zona Husului, furand tot ce ii pica la mana: generatoare, truse cu scule, bormasini, flexuri, materiale de constructii, haine etc. Este vorba despre Vasile Ignat, din Valea Grecului, acuzat de comiterea a patru infractiuni de furt si doua de complicitate la furt. Politistii huseni au reusit sa dea de urma sa, iar pe 20 februarie Judecatoria Husi a dispus arestarea preventiva. Ulterior, masura a fost prelungita de instanta din Husi si mentinuta de Tribunalul Vaslui.

A creat un precedent

 Gabriela Aionitoaie este judecator al Tribunalului Vaslui din noiembrie 2010, anterior activand ca procuror in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Vaslui (iunie-noiembrie 2010), respectiv Parchetul de pe langa Judecatoria Barlad (decembrie 1996 – septembrie 2008). In perioada septembrie 2008 – septembrie 2009, ea a fost consilier juridic la Consiliul Superior al Magistraturii, personal asimilat magistratilor.

Numele ei a devenit cunoscut opiniei publice in speta gazelor de sist. Contrar practicii Tribunalului Vaslui si altor instante, Gabriela Aionitoaie a dat solutii favorabile pentru trei consilii locale care emisesera hotarari de interzicere a explorarii/exploatarii gazelor de sist, aratand in argumentarea deciziilor sale ca gazele de sist ar apartine satului si nu statului. Aceste sentinte au fost considerate injuste de Prefectura Vaslui, care le-a si atacat la Curtea de Apel Iasi. Nu dupa mult timp, judecatoarea a fost transferata de la Sectia Civila la cea Penala, pe fondul crizei de personal cu care se confrunta Tribunalul Vaslui.