E.S. Sergey Minasyan, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Armenia în România, face o serie de previzări cu privire la ultimile evoluții ale situației din Nagorno-Karabakh și acțiunile Azerbaidjanului și ale Turciei. Ambasadorul reacţionează la acuzaţiile lansate de ambasadoarea Turciei, într-un interviu pentru STIRIPESURSE.RO. Reprezentanta Turciei acuza Armenia de o "campanie de dezinformare și propagandă murdară a Armeniei împotriva Turciei".
– Pe 27 septembrie situația din Nagorno-Karabakh s-a înrăutățit, ce a condiționat acest lucru?
– Pe 27 septembrie a.c, cu sprijinul specialiștilor turci, au fost lansate acțiuni militare masive în care a fost angrenate în mod activ armament, tehnică militară și aeronave fără pilot, urmare a cărora au fost distruse așezări pașnice din Nagorno-Karabakh (în armeană – Artsakh). Potrivit rapoartelor organizațiilor de apărare a drepturilor omului, capitala Nagorno-Karabakh-ului, Stepanakert, centrul istoric armean, orașul Șuși și alte localități au fost bombardate de armata azeră, care a folosit în acest scop arme de tip ”Smerch” sau cele turcești de tip ”Kasirga”, încărcate cu muniție cu dispersie. Mai mult, în ultimile zile, armata azeră a început să folosească din plin muniție cu fosfor pentru a declanșa incendii în pădurile din Nagorno-Karabakh.
Ostilitățile desfășurate de armata azeră, suținute de participarea activă a grupărilor teroriste din Orientul Apropiat, a căror acces în regiune a fost facilitat de Turcia, au dus la crime cu caracter militar, la omorârea populației civile, la batjocorirea militarilor și civililor capturați.
Mass-media azeră abundă în declarații xenofobe și armenofobe, se fac apeluri spre aplicarea politicii de epurare etnică a populației armene nu doar din Nagorno-Karabakh, ci și din întreaga lume. De fapt, Azerbaidjanul și Turcia încearcă în noile condiții și prin noi metode să continue politica genocidară din Imperiul Otoman de acum 100 de ani, în anii Primului Război Mondial.
– La etapa actuală, care este implicarea Turciei în faza armată a conflictului din Nagorno-Karabakh?
– Conducerea turcă nu numai că nu ascunde implicarea sa directă în agresiunea inițiată de Azerbaidjan pe 27 septembrie împotriva Nagorno-Karabakhului, ci declară cu mândrie participarea sa. După cum a menționat chiar președintele turc, R.T. Erdogan, la 100 de ani, Turcia revine în Caucazul de Sud pentru a continua treaba neterminată a strămoșilor săi. Aceasta este, de fapt, o amenințare directă a continuării atrocităților pe care Turcia, alături de Azerbaidjanul pe care îl susține, le desfășurau după genocidul împotriva armenilor din Imperiul Otoman, din anul 1915, de data aceasta însă, în Caucazul de Sud.
Partea turcă nu ascunde nici faptul că la planificarea operațiunilor militare au avut o participare directă reprezentanții Statului Major al Turciei, instructorii militari turci și luptători din trupele speciale. În aceste operațiuni de luptă se folosește pe larg tehnică militară modernă turcă, inclusiv drone de tip ”Bayraktar”.
Totuși, cel mai revoltător este probabil faptul că o țară precum Tucia – membră NATO, membră a Consiliului Europei, a altor organizații regionale și internaționale se implică la nivel de stat în acest conflict, fiind sponsor direct al terorismului internațional, cu implicarea foștilor luptători Daesh și a fundamentaliștilor islamici din Orientul Apropiat, în luptele care se duc împotriva poporului armean din Nagorno-Karabakh.
Aceste fapte ale participării directe a teroriștior islamici de partea Azerbaidjanului, sunt confirmate și de oficialii statelor importante ale lumii, cum ar fi Președintele Franței sau Consilierul Președintelui SUA pentru siguranța națională, sau demnitari din Rusia, Iran și alte țări. Iar în ultimile zile, acestora li s-au alăturat mărturiile a doi luptători sirieni capturați, care au confirmat atât recrutarea și trimiterea în Azerbaidjan de către serviciile speciale turce, cât și faptele îngrozitoare ale așa-numitei ”munci” desfășurate în Karabakh. De fapt, aceștia urmau nu doar să-și încaseze salariul fix de la stăpânii lor turci și azeri, dar să și fie remunerați în plus cu câte 100 de dolari SUA pentru fiecare decapitare a celor ”infideli”. În acest fel, se confirmă că Turcia și Azerbaidjan încearcă să introducă în conflictul din Nagorno-Karabakh elemente de luptă între civilizații și religii.
Din păcate, vedem că aceste acțiuni au devenit o realitate nu doar în Nagorno-Karabakh, dar și pe străzile multor orașe europene, așa cum s-a întâmplat în Franța, Austria sau Germania. De remarcat este că demonstrațiilor fanaticilor de pe străzile din Franța și Austria, care justifică acțiunile celor ce au omorât credincioși în bisericile franceze, s-au alăturat și cei care marșau pe străzile orașelor franceze amenințându-i pe armenii ce locuiau acolo, sau cei care au vandalizat monumentele închinate victimelor genocidului armean din 1915.
De fapt, dincolo de încercările nereușite ale oficialilor turci de a se justifica, chiar asemenea acțiuni sunt o demonstrație reală a iluziilor și ambițiilor neootomane pe care le are actuala conducerea a Turciei.
În mod cert, pe fundalul acestor crime evidente împotriva umanității, întreaga comunitate internațională trebuie să vină cu un răspuns pe măsură.