Sondaj: ‘Impactul psihologic al pandemiei, relativ mic in Germania – Marea Britanie, la polul opus’

0
75

 

Pandemia de coronavirus a avut impact şi asupra sănătăţii mintale a populaţiei, însă nu toate ţările au fost afectate în aceeaşi măsură, potrivit unui sondaj realizat de companie britanică de cercetări de piaţă YouGov şi dat joi publicităţii, informează DPA, potrivit Agerpres.

Potrivit cercetării, Germania este ţara unde impactul psihologic a fost cel mai mic, 44% dintre participanţii la sondaj spunând că pandemia a avut efecte negative asupra stării lor de bine psihologice.

La polul opus s-a aflat Marea Britanie, unde 65% dintre participanţii la sondaj au fost afectaţi, urmată de Hong Kong, cu 63%, şi Italia, cu 62%, potrivit institutului britanic de sondare a opiniei publice.

Cu 56%, Statele Unite s-a situat pe locul al nouălea, în cadrul acestui sondaj care a cuprins 16 state.

Peste 21.000 de persoane au fost intervievate în cadrul sondajului, considerat reprezentativ pentru populaţia din categoria de vârstă peste 18 ani.

Cercetarea nu a oferit detalii asupra severităţii măsurilor de izolare impuse în fiecare regiune, şi nici cât de ridicat este bilanţul deceselor în fiecare dintre state cuprinse în sondaj.

Germanii au răspuns în procentul cel mai semnificativ – 45% – că virusul nu a avut niciun impact asupra sănătăţii lor mintale.

La acceaşi întrebare, Emiratele Arabe Unite s-a clasat pe ultimul loc, cu 23%, dar se află în fruntea clasamentului cu cel mai mare procent de persoane care au descoperit latura pozitivă a pandemiei, 14% dintre participanţi spunând că a fost benefică pentru sănătatea lor mintală.