VIDEO Vreme SEVERĂ în Bavaria: Autorităţile au declarat stare de CATASTROFĂ în urma furtunilor puternice

0
67

Autorităţile districtului Hof, din Bavaria, au declarat stare de catastrofă în urma unor furtuni puternice şi a ploilor torenţiale care au căzut marţi seară, informează DPA.

Crucea Roşie din Bavaria a anunţat totodată că serviciile de urgenţă nu au reuşit să răspundă tuturor solicitărilor din cauza numărului ridicat de persoane care au cerut ajutorul, potrivit agerpres.ro.

Cu toate acestea, ele au dat asigurări că echipele de intervenţie vor răspunde chiar dacă timpul de aşteptare va fi mai mare.

Departamentul de poliţie din Hof a confirmat dezastrul, dar a menţionat că, până la această oră, principalele probleme sunt drumurile şi pivniţele inundate.

O autostradă a fost închisă circulaţiei după ce ''apa a năvălit peste ea asemenea unui torent'', au precizat autorităţile.

În apropiere de Hof, o macara se afla în pericol de prăbuşire, iar departamentul de pompieri şi serviciile de intervenţii tehnice s-au deplasat la faţa locului.

Oraşul Selbitz, din Hof, s-a numărat printre comunităţile cele mai afectate, iar departamentul de pompieri a primit numeroase solicitări telefonice pentru a scoate apa din beciurile inundate şi a pune la dispoziţie saci de nisip.

Unii rezidenţi au fost nevoiţi să-şi părăsească temporar locuinţele.

Până în acest moment, nu au existat persoane rănite, a mai precizat poliţia.