Război în Ucraina – Putin cere protecție pentru investitorii care nu părăsesc Rusia

0
131

Rusia nu intenţionează să se ascundă de nimeni şi este pregătită să lucreze cu orice partener străin care doreşte acest lucru şi care nu recunoaşte sancţiunile impuse statului rus, a precizat preşedintele Vladimir Putin, joi, în cadrul şedinţei de guvern, conform agenţiei de presă de stat ruse, Interfax, potrivit Agerpres.

"Noi înşine nu ne vom ascunde de nimeni. Suntem deschişi să lucrăm cu toţi partenerii noştri străini care doresc acest lucru", a mai precizat Putin.

El a cerut protecţie pentru drepturile investitorilor străini care nu vor părăsi Rusia.

”Drepturile investitorilor şi colegilor noştri străini care rămân şi lucrează în Rusia trebuie protejate în siguranţă. Cer guvernului să nu piardă acest aspect din vedere”, a subliniat el.

O atitudine diferită ar trebui adoptată faţă de companiile care au decis să-şi închidă operaţiunile în Rusia, a mai spus el.

”În ceea ce îi priveşte pe cei care urmează să-şi închidă unităţile de producţie, trebuie să acţionăm decisiv şi în niciun caz să nu permitem să se producă vreo daună furnizorilor locali de componente ruseşti. Trebuie, aşa cum a sugerat premierul nostru, să introducem administraţie externă şi să transferăm ulterior aceste întreprinderi către cei care doresc să lucreze”, a continuat el.

”Există suficiente instrumente legale, de piaţă şi nu este nevoie să se permită arbitraritatea”, a spus el.

Rusia va putea găsi soluţii la toate problemele împreună cu alte ţări care nu recunosc sancţiunile impuse Rusiei, a mai afirmat liderul rus, citat de Interfax.

Continuarea pe stiripesurse.ro