Numărul kenyenilor afectaţi de secetă va ajunge la 3,5 milioane în luna mai

0
85

Numărul kenyenilor afectaţi de seceta din ţară se preconizează că va ajunge la 3,5 milioane până la sfârşitul lunii mai, pe baza prognozei departamentului de meteorologie, a anunţat luni un înalt oficial guvernamental, informează agenţia Xinhua.

Aproximativ 2,8 milioane de persoane din cele 23 de judeţe aride şi semi-aride ale ţării au nevoie de hrană şi apă, a declarat ministrul de Interne, Fred Matiang'i.

"Situaţia secetei din Kenya a fost cauzată de precipitaţiile sub nivelul normal, şi a început de anul trecut şi este probabil să persiste în acest an", a spus oficialul în timpul unei întrevederi cu partenerii de dezvoltare.

Seceta din Kenya a fost indusă de schimbările climatice, care au amplificat amploarea şi frecvenţa condiţiilor meteorologice extreme, a adăugat Matiangi, potrivit Agerpres.ro.

Oficialul a declarat că a fost adoptat un program hibrid constând din transfer de numerar şi distribuţie de alimente, în care sunt implicaţi operatori de reţele mobile, pentru accelerarea accesul la ajutoare al beneficiarilor vizaţi.

Gospodăriile identificate vor primi ajutoare lunare pentru a putea achiziţiona alimente şi alte articole esenţiale, a spus Matiangi.

COntinuarea pe stiripesurse.ro