Ce au găsit cei de la Ambulanță în buzunarul unui pensionar din Italia, care s-a stins în drum spre spital: ”Am decis să anunțăm poliția”

0
61

Cazul unui pensionar din Italia face acum înconjurul lumii. I s-a făcut rău, a reușit să cheme Ambulanța, însă, din nefericire, a ajuns mult prea târziu la spital. Ce au găsit cadrele medicale în buzunarele bărbatului.

Pensionarului de 80 de ani din Italia i s-a făcut rău, brusc, când se afla acasă, în locuința sa din Lazio, Italia. A apelat numărul unic de urgență pentru a cere ajutor.

Ce au găsit cei de la Ambulanță în buzunarul unui pensionar din Italia, care s-a stins în drum spre spital: ”Am decis să anunțăm poliția”

O ambulanță a ajuns el rapid, dar din nefericire s-a stins din viață în drum spre spital. A murit în urma unui infarct. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Iar la scurt timp, după ce a constatat decesul.

Pensionarul în vârstă de 80 de ani deținea o adevărată avere. Iar în buzunarele sale s-au găsit cecuri cu valori de 300.000 de euro, dar și 12.000 de euro cash.

Potrivit Stiridiaspora.ro, în buzunarele bărbatului s-au găsit chiar și cheile unor bolizi și mașini de colecție. Este vorba despre un Ferrari un Cadillac.

Însă oamenii legii italieni fac acum cercetări pentru a afla de ce ținea pensionarul de 80 de ani din Lazio atâția bani asupra sa.

„Când am găsit toți acei bani am înțeles imediat că nu este o situație simplă. Împreună cu ceilalți colegii am decis imediat să anunțăm poliția și să le predăm acel munte de bancnote în scurt timp. Lucrez la Urgență de mulți ani dar nu mi s-a întâmplat niciodată așa ceva”, a declarat un ambulanțier.

Pe lângă cele două bijuterii pe două roți, în garajul bărbatului se mai aflau o mașină marca Mercedes și un automobil Suzuki. Pensionarul locuia doar cu partenera sa de viață și nu avea copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.