Premierul indian Narendra Modi a îndemnat la ‘dialog’ pentru a pune capăt războiului din Ucraina

0
99

Premierul indian Narendra Modi a îndemnat luni la "dialog" pentru a pune capăt războiului din Ucraina, evitând în acelaşi timp să condamne Rusia pentru invadarea ţării învecinate, în cadrul unei vizite la Berlin, prima etapă a turneului său european, transmite AFP.

"De la începutul crizei din Ucraina, am cerut imediat încetarea focului şi am subliniat că dialogul este singura modalitate de rezolvare a conflictului", a declarat Modi într-o conferinţă de presă cu cancelarul german Olaf Scholz, potrivit Agerpres.ro.

"Credem că nicio parte nu poate ieşi învingătoare din acest război, toată lumea va suferi pierderi şi de aceea suntem pentru pace", a adăugat premierul indian, care mai este aşteptat şi în Danemarca şi în Franţa.

India caută un echilibru dificil între relaţiile sale cu Occidentul şi cele cu Rusia, care îi asigură o mare parte din nevoile sale de arme şi energie. Această ţară s-a abţinut să condamne în mod deschis invazia rusă din Ucraina şi să se alăture voturilor în acest sens la Naţiunile Unite.

La rândul său, cancelarul german a reiterat că Rusia, prin lansarea invaziei, a "contestat principiile fundamentale ale dreptului internaţional". De asemenea, el a reiterat apelurile către preşedintele rus Vladimir Putin de a pune capăt acestui război.

Înainte de a începe turneul european, Narendra Modi a afirmat că acesta are ca scop "întărirea spiritului de cooperare" cu partenerii europeni, "tovarăşi importanţi în demersurile Indiei către pace şi prosperitate".

Continuarea pe stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.