Dezvăluiri despre Papa emerit Benedict al XVI-lea: ‘Se simte pregătit pentru întâlnirea definitivă cu Domnul’

0
53

Pr. Federico Lombardi, director al biroului de presă al Vaticanului din 2006 până în 2016, a declarat că Papa emerit Benedict al XVI-lea este pregătit pentru „întâlnirea definitivă” cu Dumnezeu. Preotul iezuit a făcut această observație într-un interviu acordat publicației Avvenire, ziarul Episcopilor italieni, cu ocazia apropiatei sale aniversări de 80 de ani, pe care o va sărbători pe 29 august, notează catholica.ro.

În interviul publicat la 22 august, preotul, care a fost și superior provincial al iezuiților italieni și director al Centrului de Televiziune al Vaticanului, a amintit că a putut să îl însoțească pe Papa Benedict al XVI-lea „aproape pe toată durata pontificatului său, din 2006 până la retragerea sa din ministerul petrin, în februarie 2013”.

Pr. Lombardi a subliniat că Papa emerit Benedict al XVI-lea „este un om erudit” și l-ar defini ca fiind „un Papă teolog cu idei foarte clare”. Preotul iezuit a mai spus că o mare virtute a acestuia este „smerenia. În conversațiile cu mine a vorbit întotdeauna în italiană și nu în germană”, o limbă pe care pr. Lombardi a învățat-o totuși când a studiat teologia la Frankfurt, unde a fost hirotonit în 1972. Doar uneori vorbea în germană, când discuta cu secretarul său, Arhiepiscopul Georg Gänswein, și, a spus pr. Lombardi, „avea politețea de a repeta aceleași lucruri în italiană”, deși nu era necesar.

Continuarea pe stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.