Compania germană de utilităţi Uniper analizează posibilitatea de se adresa unui tribunal suedez pentru a obţine despăgubiri de la Gazprom

0
72

Compania germană de utilităţi Uniper analizează posibilitatea de a demara procedurile legale la un tribunal de arbitraj din Suedia, prin care să solicite despăgubiri în valoare de mai multe miliarde de euro de la grupul rus Gazprom, din cauza unor întreruperi nejustificate în livrările de gaze, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

Uniper, principalul importator de gaz rusesc din Germania, a înregistrat pierderi de 12,3 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an şi a trebuit să fie salvat de stat, după ce reducerea livrărilor de gaze de către Gazprom a forţat compania germană să cumpere gazele de care avea nevoie la preţuri mai mari.

Tribunalul de arbitraj de la Stockhom, unde potrivit surselor intenţionează Uniper să îşi formuleze solicitarea de despăgubiri, are experienţă în disputele pe tema contractelor de gaze încheiate de Gazprom şi alte companii energetice precum PGNiG din Polonia şi Naftogaz din Ucraina, potrivit Agerpres.

În calitate de cea mai importantă victimă a crizei energetice din Europa, Uniper a anunţat anterior că analizează care sunt procedurile legale pe care le poate demara împotriva Gazprom şi printre acestea se numără şi procedurile de arbitraj.

Continuarea pe stiriepsurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.