Ce se intampla cu Halep?Tenismena romana a fost eliminata si de la New Haven

0
87

Dupa ce saptamana trecuta a pierdut in sferturile de finala de la Cincinnati impotriva Mariei Sharapova, Simona Halep a cedat timpuriu la New Haven

Simona Halep, principala favorita a turneului american si in acelasi timp detinatoarea titlului din 2013, a cedat in primul meci de la prezenta editie a turneului de la New Haven. Halep a fost invinsa surprinzator de ocupanta locului 68 WTA, Magdalena Rybarikova. Inaintea acestei partide, scorul intalnirilor directe era egal: slovaca se impusese in 2011 la Hobart, iar Simona isi luase revansa in finalul anului trecut, la Moscova.

Rybarikova a inceput bine partida si a condus cu 3-1, Halep a facut break-ul si a dat senzatia ca poate reveni. Lucrurile nu au stat insa asa: Simona nu a mai reusit niciun game si a cedat actul cu 2-6.

Evenimentele pareau sa revina la normal dupa ce ocupanta locului 2 in lume si-a adjudecat setul secund cu 6-4, chiar daca la un moment dat conducea cu 4-0. In decisiv s-a mers cap la cap in primele 5 jocuri, iar slovaca avea un avans firav: 3-2. Halep a urmat la serviciu, a condus cu 40-15, insa nu a reusit sa egaleze la game-uri. Rybarikova s-a distantat la 5-2, iar apoi la 5-3 a servit pentru castigarea partidei. Chiar daca Halep a avut doua mingi de break, ea nu le-a fructificat si a cedat duelul din turul II de la New Haven.

Prin victoria cu 6-2, 4-6, 6-3, obtinuta dupa o ora si 58 de minute, Rybarikova s-a calificat in sferturile de finala, unde o va intalni pe Alison Riske. Americanca a trecut marti de Flavia Pennetta, cu 6-1, 7-6. Halep nu isi va apara astfel cele 470 de puncte cucerite anul trecut si a ratat sansa sa urce pe primul loc in clasamentul WTA Race. Ea ar fi depasit-o pe Maria Sharapova in fruntea acelei ierarhii printr-o calificare in finala de la New Haven.

Aceasta eliminare a Simonei Halep nu ar trebui sa ingrijoreze insa, din moment ce nu in fiecare zi se intampla ca un numar 2 mondial sa joace in saptamana care precede un turneu de Grand Slam. Practic, de aici ar trebui plecat in orice analiza a rezultatului Simonei de la New Haven. In vreme ce romanca intra pe terenul pe care anul trecut castiga cel mai important titlu – la acel moment – al carierei, Serena, Sharapova, Azarenka, Radwanska si alte rivale de top din WTA sunt deja la New York, unde se pregatesc si se acomodeaza cu terenurile de la Flushing Meadows. Sunt zile importante, in care se regleaza detalii fine, care nu pot fi incercate in meciuri oficiale. Sau, pur si simplu, intr-o atmosfera mult mai degajata, sportivii intra in ambianta cu totul speciala a US Open.

Exista un motiv serios pentru care nu-i vedeti aproape niciodata pe Federer, Nadal, Djokovic, Serena sau Sharapova jucand in saptamana de dinainte de un Slam. Exceptiile sunt rare si tin mai degraba de situatii de neprevazut, cel mai adesea o revenire tardiva dupa o accidentare prelungita. Altminteri, nimeni nu risca un Slam de dragul unui turneu micut. Acele cateva zile de pregatire, de acomodare, sunt mai importante.