S-a gasit fundasul! Dupa doua tinte ratate, Dica primeste un aparator francez

0
78

FCSB a încheiat la egalitate, 0-0, meciul din deplasare cu Hajduk Split, din prima manşă a turului trei preliminar al Europa League, iar antrenorul Nicolae Dică a anunţat din nou că are nevoie de un fundaş central. După duelul cu trupa croată, Momcilovic şi Bălaşa s-au accidentat şi sunt incerţi pentru returul de joia viitoare, ce va avea loc pe Arena Naţională, de la ora 21.30.
 

Din câte se pare, după ce transferul unora ca Jubal şi Puljic au picat, acum oficialii FCSB-ului îl vor pe Lindsay Rose (26 de ani), conform Digi Sport. Apărătorul de 1.84 metri, cotat la 800.000 de euro, joacă la Lorient, în Liga 2 franceză, şi de-a lungul carierei a mai evoluat la Laval, Valenciennes şi Lyon.

De asemenea, a bifat prezenţe la loturile de tineret ale Franţei, dar fără a evolua pentru prima reprezentativă. El poate juca atât în centrul defensivei, cât şi în flancul drept. În ultima perioadă a fost împrumutat la Bastia, aici având 9 meciuri.

"Am încercat să aducem un fundaş central, dar nu ne-am înţeles. Vom vedea în zilele următoare dacă vom reuşi să aducem unul", a declarat recent Dică.

prosport.ro