Orașul Madrid va găzdui următoarele două ediții ale Cupei Davis

0
92

Primele două ediţii ale noului format al Cupei Davis vor avea loc la Madrid, după ce Federaţia Spaniolă de Tenis (RFET) a condiţionat votarea proiectului de primirea organizării competiţiei, informează lequipe.fr, care citează cotidianul Marca.

Astfel, capitala Spaniei a fost preferată de ITF oraşului francez Lille. Meciurile ar urma să aibă loc pe hard, la WiZink Center, dar şi la Caja Magica, unde se desfăşoară pe zgură turneele ATP şi WTA de la Madrid, organizate de Ion Ţiriac, conform news.ro

Adunarea Generală a Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) a adoptat, joi, la Orlando, proiectul de schimbare radicală a formatului Cupei Davis.

Reforma Cupei Davis a fost adoptată cu 71.43 la sută din voturile celor 120 de delegaţi prezenţi la AG.

Conform noului format, calendarul competiţiei a fost comprimat.

Noul format va cuprinde o rundă de calificare în februarie, la care vor participa 24 de echipe, care vor juca meciuri acasă şi în deplasare. Cele 12 câştigătoare se vor califica în faza finală şi se vor alătura celor patru semifinaliste din anul anterior, care nu vor juca în februarie. În plus, la faza finală vor participa şi două beneficiare de wildcard, anunţate înainte de tragerea la sorţi a rundei de calificare.

Faza finală se va desfăşura, de luni până joi, sub formă de grupe (şase grupe), iar fiecare confruntare va avea trei meciuri (două de simplu, unul de dublu, pe sistemul cu trei seturi). Primele clasate în fiecare grupă şi cele mai bune două echipe de pe poziţia secundă vor juca în sferturile de finală, vineri, iar sâmbătă şi duminică se vor desfăşura semifinalele şi finala.

Prima fază finală, conform noului format, va avea loc în perioada 18-24 noiembrie 2019.

ITF a ajuns la un acord, la finalul lunii februarie, cu grupul Kosmos, fondat şi condus de fundaşul echipei FC Barcelona, Gerard Pique, privind reformarea Cupei Davis, competiţie de tenis cu o istorie de aproape 119 ani, rezervată echipelor naţionale. Kosmos va investi în noul format trei miliarde de dolari, în 25 de ani.