Teo Trandafir a fost dusa, ieri, imediat dupa emisiunea pe care o face la mal de mare, de urgenta la spital.
Potrivit declaratiilor lui Antonio Passarelli, Teo a inceput sa se simta rau inca din timpul emisiunii.
„O vedeam din emisiune ca ceva este in neregula. Dupa emisiune, la fel, se simtea rau. Noi trebuia sa mergem la filmare si, cand s-a urcat in masina cu asistentul ei, s-a asezat dreapta in scaun si a cerut o pastila. (…) Pe parcursul drumului am vazut pe fata ei o suferinta care crestea si sa se albeasca la fata”, a povestit Antonio Passarelli.
Aceasta a mai spus ca a apelat la ajutorul unui medic prieten de la Timisoara, care i-a ajutat si le-a facut intrarea la Spitalul Judetean din Constanta. Ajunsi acolo, Teo si Antonio au fost nevoiti sa se strecoare printre cei care doreau sa se fotografieze cu ei. Vedeta de televiziune a ajuns pe mana medicilor constanteni care au supus-o unei serii de investigatii.
„A facut electrocardiograma, ecografie si se pare ca totul este in regula”, a spus Passarelli care o „acuza” pe Teo ca nu are grija de ea.
„A baut numai 200 ml de apa, dar a consumat un frappe cu multa cofeina in el”, spune iubitul lui Teo, care adauga ca medicii au fost de acord ca starea acesteia a fost generata de oboseala si de lipsa de hidratare care, in cazul lui Teo este vitala.
Vedeta a suferit o interventie de micsorare a stomacului, astfel ca trebuie sa bea mai multa apa decat in mod normal.
„Este un om splendid, un om deosebit de puternic, care face fata la orice. Teo duce o viata de superwoman si spune ca nu este obosita niciodata, dar organismul ei spune altceva. Plus ca s-a urcat pe cuburi si a dansat, iar afara a fost foarte cald”, a mai spus Antonio Passarelli despre ce s-a intamplat.
Dupa ce s-a stabilit care a fost cauza starii de rau si a primit sfaturi din partea medicilor, Teo s-a intors la hotel unde se odihneste din „ordinul” iubitului ei.