Berbec:
In caz ca ai sti ca ai posibilitatea sa te vezi cu un omulet verde, n-ai ezita o clipa. Ai lasa chiar si o excursie prin locuri misterioase de pe Terra sau o competitie importanta la care trebuia sa participi pentru asta. Degeaba ai cunoaste insa un extraterestru in carne si oase sau care o fi materia din care-s ei plamaditi, daca nu l-ai convinge sa te duca in vizita la el pe planeta. Nu sa ramai acolo, ca poate nu te-ai intelege cu cei din partea locului si n-ai sti in ce limba sa te certi cu ei. La intoarcerea acasa te-ar paste niste certuri serioase: cu aceia care ti-ar pune la indoiala aventura relatata. Pentru ca din prima clipa ai povesti-o in gura mare.
Taur:
Ai cauta sa-ti invingi socul emotional si ai rationa. Daca el a aterizat pe planeta ta, si nu tu pe a lui, inseamna ca iti e superior la capitolul tehnologie. Daca vrea sa te beleasca si sa te bage sub microscop, in caz ca microscopul n-o fi de mult depasit, o face imediat. Dar poate ca nu vrea asta, si atunci trebuie sa profiti. De ce sa nu obtii de la el o lotiune sau potiune care vindeca orice boala si prelungeste viata, niste aparate pe care noi mai avem pana sa le inventam, o matura care face singura curat prin casa? Trebuie sa ramai neaparat si cu o dovada a prezentei sale aici, in afara aparatelor. Aparatele n-o sa le arati nimanui, daca ti le confisca NASA sa le examineze? Dovada aceea, adica un filmulet, ceva, o sa te pricepi s-o valorifici.
Gemeni:
Primul gand la contactul cu un individ de pe alta planeta ar fi sa-i faci o poza cu mobilul ca sa te lauzi cu ea cunoscutilor. Pe urma sa-l intrebi cate-n luna si-n stele despre viata de pe aceste corpuri ceresti: cu ce se plimba ei de colo-colo, daca au accidente de circulatie, cum comunica si cum agata, prin ce sunt vedetele lor mai breze decat populatia de rand, cum voteaza, daca se-mbata cu alcool sau cu alte produse, cati ani traiesc, unde locuiesc si cat e chiria de scumpa, daca stiu sa cante, daca telefonul mobil e depasit de mai bine de un mileniu… L-ai ruga sa te plimbe putin cu nava, iar daca ati intampina unele dificultati de comunicare, i-ai cere prin semne sa te lase sa chemi o prietena, sa ai cu cine conversa in timpul turului de agrement cu OZN-ul.
Rac:
Dac-ai sti ca maine are loc intrevederea, n-ai inchide o clipita ochii si te-ai documenta despre ce ai putea afla de la un posibil modelator al omenirii. Ai citi Biblia si Mahabharata, vietile titanilor stiintei si ale alchimistilor, ai cauta sa ordonezi misterele omenirii. Poate insa c-ar fi o intalnire neplanificata. Mai mult te-ar bucura decat te-ar panica. Daca individul ar putea face si niscaiva lucrari magice pentru cei dragi tie, ar fi senzational. De povestit, n-ai povesti decat cel mult unei persoane despre oaspetele cazut din cer.
Leu:
Bineinteles ca intalirea face to face cu un individ veit din stele nu e deloc intamplatoare. NASA de la el de pe planeta a monitorizat toti locuitorii Terrei si a gasit ca tu esti cea mai vrednica de cinstea acestei intrevederi. Evident ca faptura asta nu va parasi Terra fara sa-ti lase niste obiecte nedetinute de niciun alt pamantean. Niste haine pe care, roicat le-ai purta, nu se sifoneaza, nu se tocesc, nu-si pierd culoarea, nu se uda si nu ard. Niscaiva aparatura care sa-ti permita sa vezi ce se petrece in orice colt al globului. Unde mai pui ca o sa te inzestreze cu niste puteri nemaivazute la semenii tai. Sa transformi fierul ruginit in aur pocnind din degete, spre exemplu.
Fecioara:
Ai primit un mesaj pe o cale care le depaseste in mod evident pe cele cunoscute noua: cineva care se recomanda drept extraterestru iti cere sa fii la o anumita ora intr-un loc ascuns. Sa anunti NASA sau SRI-ul, ce sa faci? Ar fi interesanta intalnirea, nu-i vorba, dar comporta mari riscuri. Daca vrea sa te insemineze artificial sau natural, sa nasti un monstrulet? In cazul unei intalniri neanuntate de acest gen, vei lupta cu panica spre a-ti face o idee despre ce vrea individul, daca nutreste ganduri pasnice sau de cotropire, in primul rand daca e posibil sa-ti faca vreun rau. Sa zicem ca pleaca si te lasa teafara. Chiar daca-ti raman unele dovezi despre trecerea lui, o sa te framanti un an: sa le faci publice, sa nu le faci? Daca te ia lumea de nebuna?
Balanta:
Un lucru care te-ar dernja la acesta intalnire ar fi aspectul fizic dezagreabil al individului. Nu trebuie sa va vada nimeni impreuna si nu cumva sa-i incurajezi avansurile! Totusi, mai bine sa te vezi cu un extraterstru urat decat cu niciunul. Daca, din sapte miliarde de oameni, tu ai cazut cea aleasa, nu poate fi decat un privilegiu. O sa te alegi cu noi capacitati, poate vei putea citi de acum gandurile celor din jur sau sa devii invizibila, sa te teleportezi… Ceva o sa se-ntample, ca doar nu strabatea aratarea atata amar de drum sa schimbati doua vorbe si sa disapara. Daca vei obtine unele dovezi asupra vizitei extraterestre, o sa le faci publice incetul cu incetul, savurand valva produsa si venind apoi cu o confirmare mai solida. O sa scrii despre asta o carte, oricum.
Scorpion:
Ha, ha, ha, extraterestrele alea mici si verzi sau gri, informe si cu un cap cat dovleacul, se pot numi fapturi sexy? Inseamna ca masculii lor sunt niste idioti. Bine, nici ei n-or fi tocmai atragatori, dar si asa, fara pic de sex appeal, pot fi foarte buni la casa omului. Extraterestrii ridicau piramide pe Pamant pe cand noi, pamantenii, vietuiam in pesteri. Daca ai fost tu harazita sa dai ochii cu un reprezentant al lor, daca esti aleasa, inseamna ca o sa te alegi cu ceva nemaivazut. Omuletul ala o sa-ti ofere in dar, ca sa se dea mare in fata ta, leacul tineretii si al frumusetii vesnice – frumusete in acceptiunea pamanteana, desigur, adica sa ramai asa cum esti acum – o sa-ti dea un panaceu si cate alte unelte de care nu avem noi habar ca exista.
Sagetator:
O sa-i ceri sa nu se formalizeze si sa ti se adreseze pe numele mic. Si tu o sa-l intrebi cum se numeste, normal, probabil ca si pe planeta lui e politicos ca doua fapturi inteligente care stau de vorba sa faca mai intai cunostinte. Nici nu te-ai gandi la consecinte nefaste. Vei vrea sa afli daca ei au provocat explozia nucleara cand cu Sodoma si Gomora, daca au ridicat statuile de pe Insula Pastelui si piramidele incase si egiptene, unde s-a dat precis batalia de la Rovine, unde e Elodia. Te-ai supara rau de tot pe extraterestru daca nu ti-ar lua datele sa pastrati legatura pe mai departe. Sau daca ti le-ar lua, dar nu ti-ar raspunde mai apoi la mesaje.
Capricorn:
Trebuie sa fii foarte circumspecta cand ai de-a face cu necunoscuti. Despre aceasta faptura cu antene si ventuze pe cap nu stii nimic, n-aveti nicio cunostinta comuna. Daca urmareste sa te foloseasca drept cobai in folosul speciei sale sau sa-ti smulga informatii care sa-l ajute sa cucereasca Terra? Ar fi bine sa ai o asemenea intalnire intr-un loc public… Ba nu, intr-un loc sigur. Tu sa ramai cu dovezi solide privind intrevederea, apoi sa participi la talkshow-uri la Antene, la Pro TV, la BBC. Iar daca o grevista a foamei intoarce banii cu lopata in urma unor aparitii TV in care spune lucruri banale, tu, aflata in centrul atentiei intregii Terre, o sa intorci banii cu excavatorul.
Varsator:
Dac-ai apucat comunismul, cel mai mult ti-a placut, la serbari, sa reciti: „Copiii sa se joace-n tihna,/ Sa urce-n stele ca in meri,/ Si-n Luna tabere de-odihna/ Sa facem pentru pionieri“. Dac-ai afla ca un extraterestru a trecut pe la tine prin oras si s-a intretinut cu mai multi oameni, nu ti-ai ierta niciodata ca n-ai fost de fata. Dintre toate zodiile, esti cel mai usor de convins sa vii la o intalnire de gradul trei. Sa fie si blind date, accepti fara sa clipesti. Iar specimenul pe care l-ai cunoscut nu va scapa de tine pana nu te va duce in tara lui. Sau in alta tara, dar de pe planeta sa. Poate vei gasi unele avantaje in traiul de acolo, asa ca nu excluzi aprioric sa parasesti definitiv Terra.
Pesti:
Tocmai tu ai fost aleasa pentru o intalnire cu o faptura pogorata din ceruri. Nimic nu e intamplator. Daca exista teorii cum ca zeii si alte divinitati sunt acei extraterestri care ne-au vizitat pe vremuri planeta, ai si tu una: sfintii pot lua orice chip si acum au venit aici special pentru tine. O sa-l intrebi pe sfantul din fata ta cum sa facem sa evitam sfarsitul lumii si cum te poate ajuta sa-ti recastigi ultimul iubit pierdut. Sau poate penultimul, parca era mai de soi. Ironiile celor care nu te-ar crede dupa ce ai marturisi lumii despre aparitie te-ar face sa plangi zi si noapte. Dar de povestit despre intalnire vei continua sa povestesti, pentru ca misiunea ta e sa izbavesti omenirea.
sursa: flu.ro