Procesul de plagiat in care este implicata INNA este foarte aproape de a lua o directie nebanuita. Avocatii compozitorilor romancei au probe care demonstreaza ca tocmai reclamantul, un cetatean spaniol, ar fi copiat piesa interpretei.
Robert Ramirez Carrasco acuza probleme emotionale si psihiatrice dupa ce o piesa de-a sa ar fi fost copiata de artista din Romania, astfel ca a dechis un proces la Tribunalul Bucuresti.
Contraatac surprinzator al echipei de avocati care ii apara pe baietii de la trupa “Play and Win”, compozitorii pieselor de succes interpretate de Inna. La termenul de marti al procesului, reprezentantii celor doua parti implicate au discutat pe marginea probatoriilor propuse atat de avocatii romanilor, cat si de cei ai spaniolului. Mai exact, judecatorii Tribunalului Bucuresti au incercat sa stabileasca care dintre probele de la dosar sunt utile si concludente in cauza, iar o decizie in acest sens va fi luata pe data de 2 decembrie. Acesta este insa un moment cheie in proces, pentru ca partea romana are deja o proba prin care ar putea sa-si dovedeasca nevinovatia. Astfel, daca magistratii vor accepta aceasta dovada in instanta, ar rasuci lucrurile la 180 de grade!
Salvarea vine din anul 2007
Este vorba despre o melodie compusa de cei trei baieti din trupa „Play and Win” in anul 2007, dar care nu a fost terminata, si, prin urmare, nu a fost facuta vreodata publica. Aceasta este realizata cu ajutorul arpegiometrului, sistemul asistat de calculator care este folosit in aproape toate productiile muzicale din prezent. Piesa contine acorduri similare cu cele considerate de spaniolul Robert Ramirez Carrasco ca fiind proprietatea sa, iar daca judecatorii romani o vor admite, acesta ar putea fi inceputul unui alt proces de plagiat, in care “paratul” sa fie chiar cetateanul spaniol!
„Noi am solicitat sa se administreze si proba cu melodiile compuse anterior, de catre cei de la “Play and Win”, pentru a se vedea ca exista o continuitate in linia melodica, in modul de a compune si ca nu a fost numai o pura coincidenta. EI au mai avut o piesa in 2007, chiar inainte ca acordurile sa fie inregistrate de spaniol, iar daca se admite acest lucru, inseamna ca tocmai spaniolul a plagiat!” a declarat pentru CANCAN.ro avocatul partii romane, Catalin Ciubota. “Poate tocmai pentru ca avocatii cetatateanului spaniol se tem ca vor pierde procesul, s-au opus la administrarea acestei probe” a mai spus avocatul “Play and Win”.
Robert Luis vrea despagubiri de 271.000 de euro
Cei trei componenti ai trupei „Play & Win”, Radu Bolfea, Marcel Botezan si Sebastian Barac au fost chemati in judecata de un cantaret spaniol, care le cere despagubiri de 271.000 de euro. Robert Ramirez Carrascco reclama faptul ca melodia cantata de Inna, “Rocker Club”, este plagiata dupa compozitia sa originala, piesa “A minute of life”.
Cei trei compozitori romani sustin ca, la momentul cand au compus piesa cantata de Inna, “Rocker Club”, nu stiau de existenta piesei interpretate de iberic, dintr-un motiv foarte simplu: nu au avut acces la piesa spaniolului, aceasta nefiind difuzata in tara noastra. Romanii sustin ca piesa Innei a fost conceputa, in forma initiala, chiar in anul 2007, cu mult inaintea lui Ramirez. “Opera muzicala Rocker Club este rezultatul procesului creativ al paratilor, care in refren ( n.r. partea reclamata ca plagiata ) utilizeaza armonii pe care le folosesc inca din anul 2007”