Barlad : CAINII FARA STAPAN , O PROBLEMA APROAPE REZOLVATA?

0
131

“ Daca ma intrebati pe mine despre activitatea desfasurata de Dvs pot sa declar ca sunt total nemultumit”, aceasta a fost declaratia edilului sef Dumitru Boros in legatura cu raportul pe care Asociatia “Seelen Für Seelchen ” l-a prezentat public.

“Per total contract, au fost capturati 1.420 de caini, adapostul fiind preluat cu 28 de capete. Din cei 1.448 de caini gestionati de asociatie, 29 au decedat, 1.019 au fost adoptati si 400 se afla in adapost. Conform contractului, numarul lunar al capturarilor nu trebuia sa fie mai mic de 40. Dupa cum se poate observa din situatia lunara a capturarilor, nu ne-am limitat la acest numar, ci am facut eforturi ca acest numar sa fie cat mai mare. De exemplu, in aprilie au fost 86 de intrari, iar in iulie au fost 77. In ceea ce priveste adoptiile, au fost adoptii interne si externe. In cei doi ani de activitate, au fost adoptati 1.019 caini. In afara de acestia, au fost ajutati sa plece inca 142 de caini, ce nu au ocupat loc in adapost. Au fost luati de oameni de pe strazi, gazduiti si pregatiti pentru plecare in curtile lor. Pentru acesti caini, primaria nu a decontat niciun leu, toate costurile operatiunilor sanitar-veterinare fiind suportate de catre asociatie si persoanele implicate.

 In vederea imbunatatirii relatiilor dintre cei doi parteneri, va propunem internalizarea activitatii de capturare, in eventualitatea unei colaborari pe viitor. Facem aceasta propunere deoarece au existat nemultumiri ale partenerului vis-a-vis de aceasta activitate desfasurata de catre noi. Propunem internalizarea si nu angajarea unei firme, intrucat realizarea unui profit din aceasta activitate ar conduce la intreprinderea unor actiuni de aducere de caini pe raza municipiului Barlad. In cadrul acestui contract, asociatia Seelen Für Seelchen nu a avut niciun fel de profit, angajatii au fost platiti de partea germana. Cheltuielile care ne-au fost decontate au fost cheltuielile medicilor veterinari cu care am avut contracte. In conditiile in care capturarea s-ar internaliza, noi vom fi nevoiti sa eliberam numarul de locuri necesar si ne-am concentra doar asupra activitatilor de promovare si adoptie, activitati obligatorii pe care autoritatea locala ar trebui sa le faca inainte de a se ajunge la eutanasiere” se arata in documentul oficial semnat de Luiza Lungu, presedinta asociatiei Seelen Für Seelchen.