Numar de proiectile RECORD scoase din depozitul de armament vasluian.

0
104

Echipa pirotehnica s-a deplasat de urgenta la fata locului unde a inceput efectuarea de sapaturi in locul indicat. Pentru extragerea din pamant a tuturor elementelor de munitie pirotehnistii au fost nevoiti sa lucreze trei zile, reusind sa scoata din pamant, in conditii de siguranta: 763 proiectile de artilerie perforant trasor calibru 76 mm, cinci bombe de aruncator calibru 82 mm, patru proiectile de artilerie explozive calibru 76 mm, trei proiectile de artilerie explozive calibru 152 mm si trei focoase pentru proiectile de artilerie. Munitia provenind, cel mai probabil, din timpul celui de-al doilea razboi mondial a fost transportata in depozitul special amenajat al inspectoratului, urmand a fi distrusa in perioada urmatoare. Pentru transportul tuturor elementelor de munitie gasite a fost necesara efectuarea a noua curse, cu autospeciala pirotehnica ISU. In ciuda starii avansate de coroziune, toate elementele de munitie erau in perfecta stare de functionare, iar o manipulare incorecta, de catre persoane neautorizate, putea duce la initierea focoaselor si implicit la detonarea acestora, putand provoca astfel importante pagube materiale, ranirea persoanelor sau chiar pierderea de vieti omenesti.

Pirotehnistii vasluieni au lucrat trei zile pentru asanarea unui depozit de munitie. Misiunea, a inceput joi, 8 mai, in jurul orei 11.00, cand dispeceratul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Vaslui, a fost anuntat prin sistemul national unic pentru apeluri de urgenta 112, ca in padurea Valea Teiului de la marginea comunei Tatarani au fost descoperite mai multe elemente de munitie.

 “Avand in vedere numarul mare de misiuni de asanare a terenului de munitia gasita neexplodata din ultima perioada, reamintim cetatenilor ca, in cazul descoperirii unor astfel de elemente, sa alerteze de urgenta organele abilitate, prin apelarea numarului de urgenta 112, sa evite lovirea, manipularea si transportarea munitiilor descoperite si sa asigure paza zonei pana la sosirea fortelor de interventie.”, a precizat Petru Iftene, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Vaslui.