Barlad : Un vot „PRO” sau „CONTRA” pentru inchirierea locurilor de parcare – FOTO

0
73

 

Ca urmare a numărului foarte mare de solicitări venite de la cetățeni privind închirierea locurilor de parcare, Primăria Municipiului Bârlad supune dezbaterii publice intenția de a reintroduce pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal (CLM) Bârlad un proiect de hotărâre privind închirierea acestor locuri. 

Un proiect similar a mai fost în dezbaterea CLM în ședința din luna mai, a.c., însă, atunci, un număr de 9 consilieri locali, toți din partea PSD, s-au abținut la vot. Opțiunea lor este interpretată, de legile în vigoare, ca fiind vot „împotrivă”. Pentru ca proiectul să devină hotărâre de consiliu local, două treimi (minimum 14 consilieri) din membrii CLM Bârlad trebuie să voteze „pentru”, din totalul celor 21.
Argumentele pentru închirierea locurilor de parcare: 

– Metoda este practicată în zeci de orașe din țară, întrucât le garantează riveranilor un loc sigur de parcare, în special atunci când se întorc de la slujbe;

– Metoda este menită să facă ordine în privința neînțelegerilor dintre riveranii cu un singur autoturism, care implicit ocupă un singur loc de parcare și cei cu mai multe autoturisme, care ocupă nejustificat mai multe locuri disponibile;

– Sumele încasate din taxarea locurilor de parcare – fiind cu destinație specială – nu vor putea fi folosite decât exclusiv pentru amenajarea unor parcări noi sau modernizarea/extinderea celor existente;

– Metoda garantează, astfel, eliminarea inechităților dintre plătitorii de taxe și impozite fără autoturisme și cei cu autoturisme, în sensul că nu este moral ca banii colectați de la cei fără mașini să fie utilizați pentru întreținerea parcărilor existente sau amenajarea de parcări noi;

– Întrucât până acum s-au putut realiza parcări noi și întreține cele vechi cu sumele colectate de la toată populația, de acum există cadrul legal și moral de a se folosi în acest scop doar banii încasați de la proprietarii de autoturisme; 

– În plus, legile în vigoare impun ca toate persoanele care folosesc domeniul public trebuie să plătească iar proprietarii de autoturisme nu fac excepție, întrucât acest lucru ar însemna că acesta din urmă beneficiază de mai multe drepturi decât cei fără autoturisme;

În vederea testării opțiunii cetățenilor în privința deciziei de închiriere a locurilor de parcare din municipiul Bârlad, pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Bârlad (Primaria municipiului Bârlad – paginaoficială) este propus un sondaj de opinie, la care cetățenii sunt invitați să răspundă cu DA sau NU la întrebarea:”sunteti de acord cu închirierea locurilor de parcare din Municipiul Bârlad?”
La nici câteva ore de la publicare, reacțiile vis-à-vis de această propunere au fost postare pe pagina oficială a instituției dar și pe cea a primarului Dumitru Boroș. O mare parte dintre bârlădenii care au răspuns sondajului și-au scris și părerea. 

“ Care locuri de parcare ? De obicei majoritatea mașinilor sunt parcate pe marginea străzii, în intersecțiile dintre blocuri și pe spațiile verzi. Pentru mașinile astea cum stabilim taxa pentru parcare ? Practic nu avem parcări suficiente deci, nu avem cum să închiriem  spațiile de parcare!”; “ metoda clasică – primăria trage niște linii pe asfalt și alocă niște numere, și acele bucăți de stradă devin brusc parcări în administrarea autorității publice și se impozitează. Ideea în sine nu e rea, dar foarte rar din banii colectați se construiesc alte parcări”-sunt doar câteva mesaje lăsate forurilor competente.