Gradinita cu program prelungit nr-4, structura a scolii gimnaziale de arta “ N.N.Tonitza” lanseaza o provocare, imbracata sub firma unui concurs regional.
“ Toamna in forme si culori” se doreste a fi o activitate care sa stimuleze potentialului artistic si creativ al prescolarilor cu privire la capacitatea lor de a reda aspecte de toamna prin desen, pictura si colaj.
Toamna este anotimpul belsugului, al bogatiei atat in recolta cat si in culori.
In fiecare an ni se dezvaluie acelasi anotimp dar cu alta haina. Cateodata blanda ,cu soare dogoritor si cu parfum de fructe, alteori mai aspra cu miros de bruma si vant taios sau cu ploi reci ,melancolice dar intotdeauna colorata cum nici nu ti-ai fi imaginat ca se poate.
Incercand sa inteleaga acest festin al culorilor, privind cu atentie acest spectacol al naturii, aceasta impresionanta dovada de sensibilitate si frumos, organizatorii s-au gandit ca uneori ar fi benefic sa -si exprime gandurile prin intermediul artei.
Principalele obiective ale concursului vor fi:
• Formarea si consolidarea unor abilitati plastice si practice specifice nivelului de dezvoltare psiho-fizica;
• Imbogatirea cunostintelor despre materiale si caracteristicile lor, precum si despre tehnicile de lucru necesare prelucrarii acestora in scopul realizarii unor produse simple;
• Stimularea expresivitatii si a creativitatii prin desen, pictura, colaj;
• Dezvoltarea spiritului de competitie.
Manifestarea se adreseaza prescolarilor din judetul Vaslui, din tara si judete partenere; cadrelor didactice din gradinitele din judetul Vaslui si din tara dar si comunitatii educativ localǎ.
REGULAMENT DE PARTICIPARE:
Concursul are trei faze: faza locala ,faza judeteana/interjudeteana si faza regionala.
1. Faza locala– 22 octombrie—10 noiembrie 2018 se organizeaza la nivelul fiecarei unitati de invatamant prescolar. Se pot inscrie 2 copii /cadru didactic.
NOTA: Doamnele director de gradinite pot solicita modelul de diploma, pentru aceasta faza, la coordonatorul concursului, d-na Podoleanu Gina
2. Faza judeteana/interjudeteana 22 noiembrie 2018 – participa copiii care au obtinut premiile I si II la faza locala. Compozitiile plastice vor fi realizate in orice tehnica pe suport A4 si vor fi trimise pe adresa unitatii noastre.
3. Faza regionala- 28 noiembrie 2018 participa copiii care au obtinut premiile I si II la faza judeteana/interjudeteana
. Compozitiile plastice vor fi realizate in orice tehnica pe suport A4
Expozitia si jurizarea lucrarilor are loc in data de 29 noiembrie 2018 la Gradinita cu P.P. nr. 4 Barlad.
Concursul va avea doua sectiuni:
• I. Desen/ Pictura;
• II. Colaj cu material din natura sau refolosibile.