De ce nu poate fi declarata moarta Alexandra Macesanu?

0
100

Chiar daca antropologii si geneticienii de la Institutul National de Medicina Legala au stabilit ca exista profilul ADN al Alexandrei Macesanu in fragmentele osoase calcinate descoperite in ”casa grozei” din Caracal – fapt confirmat si de procurorul Felix Banila, seful DIICOT -, lucrurile nu s-au simplificat.

Surse judiciare si medicale sustin ca, pana in acest moment, certificatul medical constatator de deces nu a fost emis de legistii de la IML ”Mina Minovici”. Pronuntarea decesului fetei ar putea fi facuta in instanta, din cauza lipsei cadavrului, dar si a informatiilor privitoare la cauza decesului si a circumstantelor in care acesta s-a produs, spun surse judiciare, citate de Libertatea.

In acest moment al investigatiilor, politistii si procurorii au declaratia lui Gheorghe Dinca, din urma cu aproximativ o luna, ca el le-a ucis pe Alexandra Macesanu si pe Luiza Melencu, dar fara probe, si rezultatele a doua expertize stiintifice. Testele antropologice si ADN indica, 99,9 la suta – asa cum a declarat procuror sef al DIICOT, Felix Banila -, ca fragmentele umane gasite in butoiul din curtea ”casei groazei” sunt de la Alexandra Macesanu. ”Din punctul nostru de vedere, concluziile sunt oarecum clare, insa cercetarile continua”, a spus Felix Banila.