Centrul de examen este la Colegiul Naţional "Octavian Goga" Sibiu, intrarea participanţilor în săli având loc între orele 7.30 – 8.00. Candidaţii vor purta obligatoriu mască de la intrarea în centrul de examen până la ieşire. Regulile pe care profesorii trebuie să le respecte la examenul de Definitivat 2021 sunt stipulate în Ordinul nr. 5343/31.08.2020, Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar.
Accesul candidaţilor în centrul de examen la proba scrisă se face în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza actului de identitate valabil – carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, pe baza paşaportului în termen de valabilitate.
Candidaţii şi asistenţii supraveghetori nu pot avea asupra lor, în sala de examen, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genţi, poşete, ziare, reviste, cărţi, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanţă, alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfăşurarea examenului în condiţii de legalitate, echitate şi obiectivitate. Materialele şi/sau obiectele nepermise vor fi depuse în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de examen.
Candidaţii care introduc în sala de examen materiale nepermise, din categoria acelora menţionate mai sus sau compatibile cu acelea, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistaţi, sunt eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă, prin decizie motivată a preşedintelui comisiei de examen, situaţie în care asistenţii supraveghetori sau membrii comisiei de examen încheie un proces-verbal.
Candidaţii sunt informaţi de către asistenţii supraveghetori responsabili de săli, la intrarea în sala de examen, cu privire la prevederile metodologice referitoare la desfăşurarea probei scrise şi semnează procese-verbale care să ateste informarea.
Candidaţii care, în timpul desfăşurării probei scrise, sunt surprinşi copiind, primind sau transmiţând soluţii cu privire la subiecte sunt eliminaţi din examen, încheindu-se un proces-verbal în acest sens de către asistenţii supraveghetori sau de către membrii comisiei de examen. Aceeaşi măsură se aplică şi pentru orice altă tentativă de fraudă.
Candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, predă lucrarea şi foaia cu subiecte şi părăseşte sala după cel puţin o oră, dar nu la mai mult de 3 ore de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale.
În cazuri excepţionale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţii supraveghetori până la înapoierea în sala de examen, fără a beneficia de prelungirea timpului alocat rezolvării subiectelor.
Rezultatele probei scrise, înainte de contestaţii, se afişează la sediul centrului de examen şi se publică pe site-ul www.definitivat.edu.ro, la data de 21.07.2021.
Eventualele contestaţii se înregistrează în perioada 21 – 22.07.2021, iar rezultatele finale se afişază în 28.07.2021.
Pe discipline de concurs, situaţia este următoarea:
Disciplina de examen – Total
ALIMENTAŢIE PUBLICĂ (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 1
ALIMENTAŢIE PUBLICĂ – MAIŞTRI INSTRUCTORI (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 2
ARTE VIZUALE (EDUCAŢIE PLASTICĂ / EDUCAŢIE VIZUALĂ) (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 2
ASISTENŢĂ MEDICALĂ GENERALĂ – MAIŞTRI INSTRUCTORI (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 2
BIOLOGIE (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 5
CHIMIE (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 2
COMERŢ (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 1
CONFECŢII TEXTILE – TRICOTAJE – FINISAJ TEXTIL (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 1
CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 2
CONSTRUCŢII (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 1
EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 34
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI STUDII MUZICALE TEORETICE (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 5
EDUCAŢIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ – ARTĂ VOCALĂ, MUZICĂ INSTRUMENTALĂ) (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 1
EDUCAŢIE SOCIALĂ (GÂNDIRE CRITICĂ ŞI DREPTURILE COPILULUI, EDUCAŢIE INTERCULTURALĂ, EDUCAŢIE PENTRU CETĂŢENIE DEMOCRATICĂ (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 3
FILOSOFIE ŞI LOGICĂ, ARGUMENTARE ŞI COMUNICARE (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 1
FIZICĂ (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 1
GEOGRAFIE (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 2
INFORMATICĂ ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 1
ISTORIE (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 5
KINETOTERAPIE (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 2
LIMBA ROMÂNĂ ŞI LITERATURĂ PENTRU COPII, METODICA ACTIVITĂŢII INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIŢA DE COPII (ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ) – 87
LIMBA ŞI LITERATURA ENGLEZĂ (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 12
LIMBA ŞI LITERATURA FRANCEZĂ (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 1
LIMBA ŞI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 2
LIMBA ŞI LITERATURA GERMANĂ MODERNĂ (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 6
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 14
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ ŞI MATEMATICĂ, METODICA PREDĂRII ACESTORA (ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ) – 38
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ ŞI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, LB. ŞI LIT. GERMANĂ MATERNĂ, MATEMATICĂ, METODICA PREDĂRII ACESTORA (ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA GERMANĂ) – 1
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ ŞI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, LB. SI LIT. MAGHIARĂ MATERNĂ, MATEMATICĂ, METODICA PREDĂRII ACESTORA (ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA MAGHIARĂ) – 1
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ ŞI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, LIMBA ŞI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, METODICA PREDĂRII ACESTORA (ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR ÎN LIMBA GERMANĂ) – 15
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ ŞI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ MATERNĂ, METODICA PREDĂRII ACESTORA (ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR ÎN LIMBA MAGHIARĂ) – 1
MATEMATICĂ (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 8
MECANICĂ (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 1
PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ (PENTRU PROFESORI) (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 9
RELIGIE ORTODOXĂ (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 11
SOCIOLOGIE (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 1
TURISM ŞI SERVICII (SPECIALITATE ŞI METODICA PREDĂRII ACESTEIA) – 1
ZOOTEHNIE – 1