Deși, de cele mai multe ori, suntem obișnuiți să vedem cei mai spectaculoși brazi de Crăciun în zonele mai reci ale lumii, o familie din Australia a reușit să prezinte internauților un brad cu totul și cu totul deosebit.
Fiecare familia încearcă să-și decoreze bradul cu ornamente cât mai speciale și mai originale, însă nimeni nu o poate întrece pe Amanda McCormick, din Australia de Sud.
Pe lângă globulețele colorate și ornamentele sclipitoare, Amanda McCormick a descoperit un koala în bradul de Crăciun. Animalul ar fi intrat în curtea casei, agățându-se, bineînțeles, de cel mai aproape copac reieșit în cale.
După cum se poate vedea și în clipul pe care o agenție de știri din Australia l-a postat pe canalul său de YouTube, koala era foarte calm și se bucura de priveliștea oferită de bradul frumos împodobit.
Familia a anunțat imediat autoritățile care au venit în salvarea animalului, eliberându-l înapoi în sălbăticie în condiții de siguranță.
„La început am crezut că nu poate fi real, dar apoi s-a mișcat …mica creatură superbă”, a susținut aceasta.
Persoanele care au urmărit clipul au fost încântați să vadă un animal atât de simpatic, spunând în secțiunea de comentarii: “Cel mai frumos brad din lume!”
Un alt internaut a comentat, spunând: “Asta sigur e ceva ce nu vezi în fiecare zi!”