Sărbătoarea în familia Smiley-Gina Pistol. Artistul a făcut un anunț emoționant

0
84

La o zi după 8 martie, marcată de sărbătoarea femeii și a mamelor în special, în familia formată din Smiley și Gina Pistol este o altă sărbătoare, și mai importantă pentru cei doi: aniversarea fiicei lor. Artistul a postat un mesaj emoționant în ziua în care Josephine împlinește primul anișor de viață.

Sărbătoare în familia Smiley-Gina

Josephine, fetița Ginei Pistol și a lui Andrei Maria, cunoscut sub numele de Smiley, împlinește miercuri, 9 martie 2022, primul an de viață. De ziua micuței, tatăl ei a postat pe pagina sa de Facebook, un mesaj emoționant dedicat primului său copil. Artistul a spus că viața lui și a Ginei este mult mai frumoasă de când amândoi o privesc prin ochii fetiței lor.

Nu stiu despre altii,dar pentru mine 9 martie nu e ziua barbatului!Josephine implineste azi 1 an!1 an de iubire pura,1 an de cand ne-ai facut pe mine si pe @ginapistol parinti,1 an de cand zambim, ne emotionam si ne bucuram in fiecare zi, 1 an de cand viata noastra e mult mai frumoasa pentru ca o privim prin ochii tai! La multi ani, Josephine!, sunt cuvintele lui Smiley.

Peste 8000 de aprecieri a adunat postarea lui Smiley, în doar câteva minute. Fanii l-au felicitat pentru aniversarea fetiței și i-au făcut urări de bine micuței Josephine. Gina a postat pe Instastory un balon cu cifra 1, însoțit de mesajul La mulți ani, Josephine!

De ce nu vrea Gina să arate pe Internet chipul fetiței sale

A trecut un an de când Gina Pistol a adus-o pe lume pe fetița ei. De atunci și până în prezent, când copila împlinește un anișor de viață, nici prezentatoarea tv și nici Smiley-artistul nu au publicat pe rețelele sociale poze cu chipul fetiței lor. Cei trei au poze împreună pe Internet, dar în toate Josephine apare cu spatele, sau i se vede o mânuță, un picioruș, dar nicidecum chipul. Gina a explicat, la un moment dat, că vrea să-și protejeze copilul de răutatea din mediul online.

Este alegerea noastră. Însă nici nu-i judec pe cei care o fac. Eu consider că nu are sens să expun copila la toată energia asta dubioasă de bântuie în mediul online. Cel puțin nu acum, a spus Gina Pistol pe Instagram.

Vedeta a încercat să le răspundă fanilor la clasica întrebare: cu cine seamănă copilul? și a spus că unii zic că Josephine seamănă cu Andrei (Smiley), dar că Gina crede că seamănă cu ea.