Astazi, incepand cu ora 12.00, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „ Podul Ȋnalt” Vaslui a efectuat un exercitiu tactic cu forte si mijloace ȋn teren, cu tema: Interventia fortelor specializate pentru limitarea si ȋnlaturarea urmarilor unui incendiu la „Hotelul Racova”, din municipiul Vaslui.
Potrivit scenariului exercitiului, astazi,25 iunie, ȋn jurul orei 12.00, s-a produs un incendiu la etajul IV al hotelului, cu propagare rapida spre camerele ȋnvecinate.Incendiu este sesizat ȋn faza incipienta de catre angajatii hotelului, care ȋncearca lichidarea acestuia cu mijloacele initiale de stingere. Nereusindu-se stingerea incendiului se procedeaza la anuntarea pompierilor.Ȋn momentul producerii incendiului ȋn hotel se aflau mai multe persoane, dintre care, datorita panicii create, doua persoane au fost ranite iar alte trei persoane se afla blocate ȋn ȋncaperile inundate cu fum.
Pentru gestionarea situatiilor tactice, au fost directionate urmatoarele mijloace tehnice din cadrul Detasamentului Vaslui: trei autospeciale de stingere cu apa si spuma, o autoscara mecanica, o ambulanta SMURD si o autospeciala de prima interventie si comanda.
Obiectivele principale ale exercitiului au fost: verificarea capacitatii de interventie a personalului de pe locul de munca, perfectionarea deprinderilor personalului din compunerea garzii de interventie ȋn vederea indeplinirii indatoririlor specifice pentru limitarea si inlaturarea unui astfel de incendiu, cunoasterea caracteristicilor constructive ale obiectivului si a surselor de alimentare cu apa a autospecialelor.
Concomitent cu situatia tactica generala creata, scenariul prevedea si alte situatii respectiv: o persoana inecata ȋn barajul Puscasi, un incendiu la turla unei bisericii de pe strada Delea din Vaslui si un accident rutier ȋn care a fost implicata o cisterna ce transporta substante periculoase.
Scopul exercitiului a fost atins prin verificarea capacitatii de actiune in cazul producerii unui astfel de eveniment si care presupune o desfasurare ampla de forte si mijloace.