Aquavas contorizeaza apa consumata de locatarii din Vaslui

0
78

 

SC Aquavas SA Vaslui, demareaza lucrarile de contorizare a apei consumate de locatari prin montarea contoarelor individuale pe fiecare scara.

 

Primaria Vaslui a prevazut in programul de investitii din acest an suma de 800.000 de lei, pentru a extinde contorizarea blocurilor la nivel de scara.  

 

Nemultumirea vasluienilor in legatura cu valorile mult prea mari la facturile la apa si canalizare a ajuns pe masa consilierilor locali, care au cerut montarea de contoare pe fiecare scara in parte, pentru a indica in mod realist cat consuma fiecare locatar.

 

Totodata va fi alocata suma de 325.331 lei pentru "extinderea si reabilitarea retelei de apa, canalizare menajera si pluviala, contorizare utilizatori, completarea partiala a retelei de hidranti, hidrofoare si spatii de productie" , iar suma de 566.000 de lei va fi investita in masini si autoutilitare necesare desfasurarii activitatii. Alti peste 200.000 de lei vor fi alocati pentru echipamente necesare in activitatea de zi cu zi, cum ar fi detector de gaze, pompe de namol, minimacara portabila etc.

Municipalitatea isi doreste sa contorizeze toate scarile de bloc din oras.