Atena, afectată de un episod de poluare densă, pus mai ales pe seama lemnelor arse pentru încălzire

0
76

Capitala Greciei, Atena, este afectată de un episod de poluare densă ca urmare a condiţiilor meteorologice şi faptului că mii de gospodării ard lemne pentru încălzire, a transmis marţi postul de radio Athina984, preluat de agenţia DPA.

Experţi în probleme de mediu şi de sănătate au spus că nivelurile ridicate de concentraţii de particule fine, văzute ca o ceaţă întunecată de culoare gri-maro, pun în pericol sănătatea bătrânilor, copiilor şi a bolnavilor cronici.

Situaţia este probabil să continue până marţi seara, au spus aceştia. Mulţi pacienţi s-au plâns de dificultăţi de respiraţie, dureri
în gât şi ochi iritaţi.

Ministerul Mediului, care de obicei reacţionează cu un apel la reducerea cantităţii de lemn arse, a rămas tăcut în timpul zilelor libere de Crăciun.AGERPRES