Semintele de chia au devenit foarte populare in ultima vreme si nu ai cum sa mergi intr-un magazin naturist si sa nu vezi macar o punga de seminte de acest tip. Desi sunt o sursa excelenta de fibre si acizi grasi de tip Omega-3, este foarte important sa consumi semintele de chia corect pentru a preveni riscurile.
Un barbat in varsta de 39 de ani a fost internat de urgenta dupa ce a consumat o lingura de seminte de chia si a baut un pahar de apa dupa aceea. La scurt timp dupa ce a baut apa barbatul a observat ca nu mai poate inghiti nimic, nici macar propria saliva. In urma interventiei de la spital medicii au constatat ca semintele de chia formasera o masa compacta care bloca esofagul pacientului.
Desi o lingura de seminte de chia pare o cantitate redusa, aceste seminte expandeaza rapid daca sunt combinate cu lichid. Astfel, in prezenta apei semintele au format o substanta foarte consistenta, cu o textura densa de gel si au blocat esofagul. Medicii au incercat sa deplaseze semintele, dar nu au reusit, fiind nevoiti sa foloseasca un instrument special pentru a marunti masa de seminte, in cadrul unei operatii care a durat mai multe ore.
Desi cazul semnalat este un risc aparut foarte rar, nu este recomandat sa se consume semintele de chia simple, uscate. Pot absorbi o cantitate foarte mare de lichid si vor bloca esofagul, mai ales daca persoana in cauza are deja dificultati la inghitit. Potrivit specialistilor, volumul semintelor de chia poate creste de 27 de ori, in combinatie cu lichidul, asa ca nu trebuie sa subestimezi cantitatea consumata. Este indicat sa consumi semintele de chia numai dupa ce au expandat. In aceasta faza vor fi usor de digerat si vei beneficia de nutrientii din componenta lor.
Aceste seminte contin o cantitate importanta de proteine, acizi grasi de tip Omega-3, fibre si antioxidanti. „Semintele de chia sunt atat de populare pentru ca asigura o cantitate foarte ridicata de nutrienti la un gramaj redus. Previn afectiunile cardiovasculare, cresterea nivelului de colesterol si hipertensiunea arteriala. Beneficiile acestor seminte sunt asemanatoare cu cele ale semintelor de in, insa este mult mai comod sa folosesti semintele de chia pentru ca nu trebuie sa le rasnesti pentru a obtine toti nutrientii”, explica dr. Lindsey Duncan, specialist nutritionist.
Consumul de fibre este foarte important pentru o digestie optima. Necesarul zilnic este de 20-35g de fibre, dar majoritatea adultilor nu consuma decat 12-15g. Avand in vedere ca semintele de chia contin 11g de fibre la fiecare 30g, nu va fi deloc greu sa intrunesti totalul daca le incluzi in meniul zilnic. „Fibrele sunt esentiale pentru un organism fortificat, mai ales pentru slabire si evitarea durerilor abdominale sau a constipatiei. Incetinesc digestia si reduc apetitul, astfel incat vei reusi sa consumi mai putine calorii in fiecare zi”, spune dr. Duncan.
De asemenea, semintele de chia contin si acizi grasi de tip Omega-3. „Aceste grasimi sanatoase mentin elasticitatea pielii, previn aparitia ridurilor si dau stralucire tenului”, potrivit dr. Duncan. Acizii grasi de tip Omega-3 te ajuta sa previi aspectul tern al tenului si sa contracarezi stresul in mod eficient. In zilele foarte aglomerate cand ti se pare ca nu vei avea timp sa rezolvi toate problemele aparute consuma seminte de chia pentru a avea un tonus excelent si a putea sa gasesti solutii mai rapid pentru fiecare aspect complicat. Si daca ai probleme cu acneea este bine sa adaugi semintele de chia pe lista de alimente utile. Reduc inflamatiile si accelereaza vindecarea leziunilor, fara cicatrici. Nu va mai trebui sa petreci mult timp pentru a acoperi acneea cu machiaj, ci vei fi gata de o noua zi chiar daca nu ai aplicat decat balsam de buze. Semintele de chia sunt ideale pentru a elimina mai repede kilogramele in plus, dar trebuie consumate cu prudenta, mai ales daca ai avut mereu probleme la inghitit.