Find o planta extrem de putin pretentioasa la conditiile de mediu, suportand terenuri aride, pietroase, pe care alte specii nu cresc, pelinul creste in mod spontan in zona de ses si deal, in locuri insorite. Il poti intalni pe lang acanalele de irigatie, in locuri necultivate, pe marginea drumurilor, gardurilor, pe coaste pietroase. Se poate si cultiva valorificandu-se in acest mod terenuri inapte pentru alte plante. Se poate cultiva in zonele de ses si cele colinare ale Olteniei, Munteniei, Dobrogei si a sudului Moldovei.
Pelinul este o planta ierboasa perena de 1 – 1,2 m inaltime. Frunzele bazale sunt tripenat sectate, cu o lungime de pana la 20 cm, iar cele tulpinale, de maxim 10 cm, se simplifica treptat spre varf. Florile galben pal si foarte mirositoare, infloresc in perioada iulie-septembrie. Fructul este o achena. Exista mai multe specii de pelin ( Pelinul alb-Artemisia absinthium, Pelin mic- Artemisia austriaca; Pelin de maturi- Artemisia scoparia; Pelinarita, pelinul negru – Artemisia vulgaris; pelinita, varietate de pelin- Artemisia pontica; Artemisia maritima -pelinul de mare), cea mai raspandita la noi fiind pelinul alb.
Pelinul contine principii amare (absintina, artabsina, anabsintina, etc), ulei volatil. 0.2-0.5% (cea mai importanta componenta a acestuia este tuiona), substante de natura carotenoidica, fitosteroli, lactone, acizi organici, vitaminele B6 si C etc. Pelinul este un tonic amar (lactone sesquiterpenice), emanagog si antihelmitic (tuiona), colagog (ulei volatile, principii amare), antibacterian, antiseptic, schizoticid. La proprietatile amare ale pelinului trebuie considerat si un efect colotrop, stimularea functionalitatii vezicii biliare, ceea ce contribuie la imbunatatirea starii generale.
Actiunea sa pe caile gastro-intestinale este complexa, infuzia de pelin facand curatenie generala – distruge inclusiv viermii intestinali. In mod curent, pelinul este intrebuintat in afectiuni precum edeme renale, anorexie, gastrite hipoacide, hemoroizi, constipatii, rani cu dificultati de vindecare, oxiuraza. Infuzia de pelin este indicata si in tratamentul ficatului si al bilei. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului in tratarea diabetului, aceasta planta avand si calitati depurative.
Pelinul stimuleaza capacitatea de rezistenta a organismului fiind indicat in tratamentul unor boli infectioase ( gripa, pneumonii ). Preparatele de pelin sunt, in general, de uz intern, dar au si intrebuintari externe – pentru tamponari, spalaturi, bai in cazul unor plagi, rani ulcerand, pecingini.
Modalitati de folosire: –infuzia din una-doua lingurite de frunze uscate, la 200 ml apa clocotita; bei doua ceaiuri pe zi, inainte de mese, pentru stimularea poftei de mancare sau dupa mese pentru alte afectiuni; -tinctura din 20 g herba uscata la 100 ml alcool 400; iei 15-20 picaturi intr-o infuzie de menta indulcita cu miere de albine, cu 30 minute inainte de mese, ca aperitiv; -vin de pelin – 30 g varfuri inflorite la 1 litru vin alb, se macereaza si bei cate un paharel inainte de mese ca aperitiv si tonic sau dupa mese ca digestiv;– sirop digestiv si vermifug (din 150 g varfuri inflorite la 1 litru apa fiarta si 500 g miere); – pulbere din frunze uscate si macinate, cu efecte febrifuge si vermifuge; – bai locale si comprese cu decoct pentru tratarea ranilor greu vindecabile, ulceratii ale pielii si intepaturi de insecte; – cataplasme puse pe luxatii si umflaturi
Trebuie administrat cu prudenta din cauza toxicitatii tuioninei, mai ales cand se administreaza in inapetenta sau atonie gastrica, in inflamatii ale mucoaselor gastro-intestinale. Nu se administreaza la gravid, la femei care alapteaza, la cei care sufera de ulcer. Utilizarea pelinului in tratamentul diverselor afectiuni se face in cura de maxim 8 zile. In doze mari este toxic datorita uleiului volatile si prezinta, la inceput, o actiune psihoexcitanta, convulsive, narcotica, urmata de tremor, convulsii epileptiforme, stupoare, inconstienta.