Ce este intoxicatia acuta cu mancare

0
118

E perioada meselor intinse de unde ne fac cu ochiul tot soiul de bunatati care mai de care. Parca nu prea am vrea sa ni se vorbeasca despre cumpatare si prudenta. Si totusi, riscurile date de excese nu sunt de ici-de colo, fie ca este vorba despre mancare, fie ca este vorba despre bautura, mai ales daca avem si afectiuni de care trebuie sa tinem seama, atrag atentia medicii specialisti. Altfel, putem deveni pacienti ai serviciilor de urgenta, cum se intampla adesea in aceasta perioada cu multi dintre romani. „Boala secolelor XX si XXI la noi poate fi denumita intoxicatie cronica voluntara cu mancare la un sedentar, spune plin de umor dr. Doru Negru, medic primar de diabet, boli de metabolism si nutritie, de la Sanador, potrivit adevarul.ro.

„Dupa o oarecare si relativa abstinenta din perioada premergatoare Sarbatorilor, vine ziua cea mare cu belsug de mancare si bautura. Iar organismul obisnuit cu mancare putina se trezeste brusc invadat de alimente intens calorigene – grasimi, dulciuri, alcool, si evident ca sufera – intoxicatie acuta cu mancare, numita «indigestie» si tratata cu succes cu enzime pancreatice si digestive“, adauga acesta.

Problemele digestive pot varia de la acuze pasagere si simple indigestii si pana la veritabile urgente medico-chirurgicale, atrage atentia dr. Elena Ciuperca, medic primar gastroenterolog la Clinica DigestMed din Bucuresti. „Persoanele cu afectiuni gastroenterologice sunt, in mod deosebit, predispuse sa aiba exacerbari ale acestora si sa necesite evaluare medicala, dar nu numai. Si persoanele fara afectiuni digestive pot sa aiba neplaceri daca fac excese alimentare sau de alcool“, avertizeaza medicul Elena Ciuperca. Stomacul are functie de rezervor pentru alimentele consumate. Volumul stomacului nu se modifica de Sarbatori, iar aportul excesiv de alimente pe termen scurt duce la distensia importanta a stomacului, ceea ce se poate solda cu greata, varsaturi si dureri abdominale. „In mod deosebit, grasimile se evacueaza greu din stomac si, prin stimularea secretiei gastrice, duc la distensie si disconfort abdominal“, potrivit gastroenterologului. Consumul excesiv de alcool poate irita stomacul cu aparitia gastritei acute manifestata prin varsaturi, greata, durere abdominala, chiar hemoragie digestiva.

„Excesul de alcool poate declansa o pancreatita acuta sau o hepatita alcoolica. Acestea sunt afectiuni severe, cu risc vital, care pot sa apara la persoane care nu se stiu cu probleme hepatice sau pancreatice, dar care au modificari subclinice cauzate de consumul de alcool pe termen lung“, adauga medicul gastroenterolog. De asemenea, pot sa apara tulburari de tranzit. Este vorba atat despre constipatie – daca nu se consuma suficiente fibre din fructe si legume, cereale integrale, cat si de diaree – cauzata de alimentele in exces si care genereaza resturi alimentare in exces.

„Multi dintre noi, mai ales dupa ce trecem de 40 de ani, incepem sa avem probleme cardiovasculare: hipertensiune, ateroscleroza, boala cardiaca ischemica, accidente vasculare cerebrale, arteriopatie obliteranta. Si atunci, nu este pacat sa cheltuim pe medicamente care scad tensiunea, colesterolul, antiagregante, anticoagulante, pe de o parte, si, pe de alta, sa ne intoxicam cu grasimi, sare, dulciuri? Nimeni nu se opune la a manca o bucata de «ceva bun», dar de la o bucata si pana la mai multe si pana la farfuria plina cu varf e mare distanta. Si de aceea sunt mai frecvente in aceasta perioada ascensiunile severe de tensiune arteriala adesea urmate de atac vascular cerebral sau infarct de miocard“, avertizeaza dr. Doru Negru.

Totusi, cea mai redutabila afectiune a acestei perioade, secundara ospatului bogat si bine stropit este pancreatita acuta, marea drama abdominala, cu prognostic grav, adesea fatala, manifestata prin dureri violente, abdominale, in etajul superior si care reprezinta o urgenta majora, cu necesitatea de internare de urgenta, adauga dr. Negru. „Persoanele cu pancreatica cronica – si care au o productie redusa de enzime digestive la nivelul pancreasului – in contextul abuzului alimentar pot suferi o exacerbare a simptomelor de tipul durerilor abdominale, scaunelor diareice grasoase, senzatiei de greata sau varsaturilor. Consumul de alcool poate declansa un episod de pancreatita acuta suprapusa pe inflamatia cronica a pancreasului“, atrage atentia dr. Ciuperca.

De asemenea, frecvent, pot aparea colicile biliare, adesea secundare pietrelor la fiere, cunoscute sau nu. Bila este produsa de catre ficat si este inmagazinata in vezica biliara, apoi este eliberata in intestin, unde va fi amestecata cu alimentele partial digerate. Rolul ei este de a ajuta la digestia alimentelor bogate in grasimi. Colicile biliare se declanseaza mai ales in urma consumului de grasimi, acestea fiind cel mai puternic stimul pentru contractia colecistului. „Iar aceasta contractie poate duce la deplasarea pietrelor temporar sau persistent in calea de evacuare a colecistului sau in calea biliara“, explica dr. Elena Ciuperca. Colicile biliare se pot remite, spontan sau cu tratament, uneori insa apar si complicatii de tipul colecistitei acute – inflamatia acuta a colecistului care determina durere persistenta in abdomenul superior central sau spre dreapta, eventual cu iradiere in umarul drept, uneori cu febra, greata si varsaturi, pentru care pacientul necesita internare de urgenta.

Boala de reflux gastroesofagian, gastrita, ulcerul gastric si duodenal sunt afectiuni care se pot agrava in contextul exceselor de Sarbatori. Simptome precum arsuri, durere in abdomenul superior, greata sau varsaturi se pot agrava, ca si in situatia in care se consuma alimente care cresc aciditatea gastrica – alimente iuti, acre, bauturi carbogazoase, alcool. „Peste 10% din populatia Romaniei sufera de diabet si, deci, are restrictie la dulciuri si fainoase, cu indicatie majora a cantari mancarea, lucru pe care nu il face aproape niciun pacient cu diabet. Iar in perioada Sarbatorilor, excesul determina frecvent hiperglicemii severe cu «stare rea», astenie, ameteli, sete intensa, necesitand frecvent echilibrare prin spitalizare“, precizeaza dr. Doru Negru.

Bolile hepatice cronice, indiferent de cauza – virala de tip B, B+D, C, etanolica, metabolica, autoimuna – pot suferi o agravare, daca boala hepatica este avansata, in contextul consumului de alcool, atrage atentia dr. Elena Ciuperca. „Alcoolul este un toxic hepatic si, in situatia afectarii hepatice anterioare, efectele sale sunt amplificate. Probele hepatice se modifica suplimentar, iar clinic se manifesta prin oboseala, disconfort la nivelul abdomenului superior drept, aparitia lichidului in cavitatea abdominala cu marirea de volum a abdomenului, confuzie, somnolenta, convulsii, coma.“ „Persoanele care au ciroza hepatica cu varice esofagiene sau lichid de ascita in abdomen pot, de asemenea, sa aiba probleme daca nu respecta restrictia de sare. Sarea retine apa si astfel varicele esofagiene se pot mari si se pot rupe cu hemoragie digestiva severa, iar lichidul de ascita poate creste in volum“, mai spune medicul gastroenterolog. Dieta fara gluten trebuie pastrata si de Sarbatori de cei care sufera de boala celiaca.

„Renuntarea la dieta in cazul persoanelor care au intoleranta la gluten duce la reaparitia simptomelor: diaree, dureri abdominale, greata, varsaturi – care pot fi extrem de severe si pot duce la criza celiaca. Uneori, consumul de gluten nu este intentionat, acesti pacienti trebuie sa stie in permanenta compozitia alimentelor pe care le consuma si este extrem de dificil pentru ei sa manance in vizita la cei dragi de Sarbatori sau la restaurant“, potrivit medicului Elena Ciuperca. Solutia tuturor acestor probleme de sanatate nu este tratamentul medicamentos, ci prevenirea simptomatologiei prin limitarea aportului si mestecarea corecta a alimentelor. „In concluzie, mancatul si bautul rezonabil cu ocazia Sarbatorilor de iarna sunt cel mai eficient mijloc de a te simti bine“, conchide dr. Doru Negru.

Simptomele severe sau persistente de tipul durerilor abdominale, varsaturilor, tulburarilor de tranzit, asocierea cu febra sau sangerarea digestiva necesita evaluare medicala pentru stabilirea unui diagnostic si pentru tratament adecvat, afirma dr. Elena Ciuperca. „Sarbatorile de iarna inseamna mai mult decat mancare si bautura, inseamna bucurie, stare de bine si momente frumoase alaturi de oameni dragi. Oricat de gustoasa este bucataria traditionala romaneasca, este important sa evitam abuzurile, sa nu uitam ca, pe langa neplacerile de moment, acele calorii in plus inseamna si kilograme in plus. Iar persoanele care au probleme de sanatate trebuie sa mentina dieta care le-a fost recomandata si pe durata Sarbatorilor“, conchide dr. Elena Ciuperca. A.M.