Boala muta care va afecteaza organismul fara simptome

0
58

Un stres mare fizic sau unul emotional – iata doua motive pentru care ar trebui sa faceti si un consult la medicul endocrinolog. Sunt situatii care astern terenul ideal pentru afectiuni ale tiroidei.

Bolile apar inclusiv la barbati, mai rar afectati de tulburarile acestei glande importante. Patru femei la un barbat – acesta este raportul, pe sexe, in ceea ce priveste bolile endocrine. Cercetarea ia in calcul si afectiunile auto-imune, precum tiroidita. Motivul pentru care femeile sunt mai vulnerabile in fața patologiei tiroidiene poate fi explicat de hormonii estrogeni. Acestia creaza terenul propice pentru bolile endocrine.

Asadar, o ecografie de control la o varsta tanara, inainte de a va gandi la un copil, face parte din investigatiile de rutina. Pe de alta parte, odata sarcina aparuta, vizita la endocrinolog este obligatorie. Statistic, la 3 luni de la nastere se constata iar un hop pentru tiroida. ”Dupa sarcina, din 3 in trei luni, pana la un an, obligatoriu din 3 in 3 luni, pentru ca exista tiroidite autoimune care nu dor si care se pot declansa incepand din a treia luna dupa nastere, dupa ce am nascut si alaptam”, explica Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog, potrivit Pro TV.

Dupa nastere se declanseaza cel mai tiroidite auto-imune. Care nu dor. Tiroiditele auto-imune, netinute sub control, va pot lasa fara functia tiroidei. Tot obligatorie ar fi vizita la endocrinologie odata ce ati implinit 40 de ani. Simptomele, in cazul unei boli, sunt nespecifice. ”Pacientul cu patologie tiroidiana are un comportament foarte fragil, de maniera ca nu suporta caldura, nu suporta frigul, se enerveaza foarte repede, isi schimba atitudinea de la o secunda la alta si nu stim de ce”, explica Mihai Daniel, medic primar chirug.

Mergeti la un exament endocrinologic, daca va regasiti in aceasta descriere. De asemenea, daca vi se pare ca inghititi cu dificultate. In privinta barbatilor, mai rar afectati de bolile tiroidei, factorul declansator este o perioada de stres extrem. In cazul nodulilor care au caractere ecografice suspecte, sunt necesare doua analize de sange – TSH si calcitonina. De multe ori insa arata valori normale. In acest moment e nevoie de diagnostic de certitudine anatomo-patologic, popular biopsie. Orice nodul peste 1 cm care are caracteristici ecografice suspecte se punctioneaza.

”Exista o jena dureroasa, dar nu exista durere, de aceea se face fara anestezie”, explica Isabela Maria Botea, medic specialist radiolog. Pe toata perioada de crestere, un copil trebuie vazut anual de specialistul endocrinolog. E perioada cand, atat la fete si cat si la baieti, pot aparea formatiuni nodulare la nivelul acestei glande, pe fondul schimbarilor. A.M.