Elevii cu dizabilitati, dar si cadrele didactice care isi desfasoara activitatea la Centrul Scolar de Educatie Incluziva "Constantin Pufan" din Vaslui stau de cateva zile in frig, din cauza unor lucrari la centrala termica a institutiei.
Parintii s-au aratat indignati de faptul ca elevii stau in frig si spun ca lucrarile ar fi trebuit efectuate inainte de inceperea anului scolar si nu acum cand au scazut temperaturile si copiii stau in conditii improprii.
"Lucrarile respective au depins de anumite licitatii. Avem asigurari de la cei care fac lucrarile la scoala ca acestea vor fi finalizate in cel mai scurt timp, pana la sfarsitul acestei saptamani. In aceasta perioada, fiind vacanta la clasele primare, invata in institutie un numar de 20 de copii de la gimnaziu. Am discutat cu reprezentantii scolii care ne-au asigurat ca au fost luate masuri, in sensul ca au fost folosite aeroterme sau alte surse de incalzire", a declarat adjunctul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vaslui, Cristiana Botan.