Probleme de coloana cauzate de felul in care pasim. Cum se face evaluarea mersului

0
74

Scolioza, durerile de coloană şi chiar monturile pot avea o cauză la care puţini dintre noi se gândesc: felul în care păşim. Care este explicaţia și cum se face evaluarea mersului ne explică specialiștii în podologie.

Gelu Cosma – fiziokinetoterapeut – explică pentru Digi24:  „Călcând în supinaţie (înspre exterior – n.r.), şocurile de la nivelul tălpii se transmit la nivelul şoldului sau la nivel coxo-femural.  La foarte mulţi pacienţi cu coxartroză, un factor foarte important este tipul acesta de călcătură în supinaţie, călcătura pe exterior”.

Există şi teste mult mai detaliate, realizate de podologi. De exemplu, există un dispozitiv care scanează felul în care călcăm atât când stăm pe loc, cât şi în mers. „În testul static vom observa, aşa cum se vede şi pe scanare, centrii de presiune, centrii de greutate, distribuţie, iar în dinamic, rulajul, care e de asemenea important în mers ca şi uzură mecanică a articulaţiilor”, arată Constantin Irimia – kinetoterapeut cu specializare în podologie.

Mers incorect, probleme în tot corpul. „Dacă nu avem o călcătură simetrică, forţele la nivelul coloanei vertebrale se transmit asimetric. Transmiţându-se asimetric, în timp, corpul încearcă să îşi găsească echilibrul şi apar compensator tot felul de dizabilităţi, cum ar fi scoliozele”, spune Gelu Cosma, fiziokinetoterapeut.

Pe lângă scolioză ori coxartroză, din această cauză pot apărea si probleme la genunchi, la menisc, tendoane sau discuri intervertebrale. „El are tendinţa să distribuie mai mult pe dreapta, deci practic arcul plantar pe piciorul drept are tendinţa de a coborî mai mult. Atunci şoldul lui se balansează către dreapta şi face o rotaţie în anterior dreapta. Coloana lombară se hiperlordozează şi se roteşte către dreapta, deci practic o torsiune de şold”, arată Constantin Irimia, kinetoterapeut.

Pentru a corecta aceste probleme unii specialişti recomandă, pe lângă recuperare medicală, şi talonete personalizate. În plus, nu uitaţi să mergeţi cât mai mult timp desculţi, pe iarbă sau pe pământ, şi să purtaţi încălţăminte comodă, cu talpa flexibilă. G.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.