O femeie in varsta de 29 de ani a descoperit ca are o tumora hepatica provocata de un medicament. Medicii aufost nevoiti sa-i inlature aproape jumatate din ficat. Daca tumora ar fi trecut neobservata si nu ar fi fost inlaturata, tinerei i-ar fi fost dificil sa aiba un copil.
Tasha Luck, un brutar din Marea Britanie sustine ca tumora hepatica s-a dezvoltat din cauza anticonceptionalelor. Tanara a inceput sa ia pilule contraceptive cand avea 15 ani. I-au fost prescrise pentru a o ajuta in perioadele lunare. „Am fost initial sfatuita sa incep tratamentul cu pilula pentru a ajuta la menstruatia mea foarte grea si dureroasa. Pentru ca m-a ajutat, am continuat sa o folosesc inca 10 ani”, a povestit tanara.
La sfatul medicului, femeia a luat pilula timp de trei saptamani din luna cu o pauza de sapte zile. „In 2014 mi s-a spus ca pot sa-mi iau pastila fara o pauza de sapte zile – dar abia patru ani mai tarziu am simtit efectele secundare”, a continuat Tasha. In 2018, aceasta a inceput sa se simta epuizata fizic, iar medicul ei a sfatuit-o sa faca un test de sange.
Tumora hepatica provocata de medicament
Rezultatele au aratat ca functia ficatului este anormala, iar fosfataza alcalina este foarte mare – nivelurile mari pot indica o boala hepatica. Asta i-a determinat pe medici sa continua investigatiile. „Am facut o ecografie care a indicat in ficat o masa mare. Am facut apoi o scanare CT, biopsie si scanare PET care mi-au spus ca am o tumora de 16 cm lungime. Din fericire, nu a fost cancer.
Din cauza dimensiunii tumorii, a existat in orice moment riscul de ruptura. „Medicii au fost convinsi ca tumora s-a dezvoltat din cauza pilulei. Mi-au recomandat oprirerea tratamentului, sperand ca se va micsora”, a explicat femeia. Tumora s-a redus, dar nu suficient, astfel ca in septembrie 2019, Tasha a trebuit sa suporte o interventie chirugicala.
In timpul operatiei care a durat cinci ore, medicii i-au indepartat tumora si jumatate din ficat. Daca tumora hepatica provocata de medicament ar fi trecut neobservata si nu ar fi fost inlaturata, i-ar fi fost dificil sa aiba un copil. „Ei au spus ca bebelusul in crestere ar fi apasat asupra tumorii si ar fi putut provoca ruperea acesteia”. De asemene, hormonii sarcinii ar fi alimentat dezvoltarea tumorii.
Pregatita sa devina mama
Initial medicii s-au temut ca din cauza tumorii femeia nu ar fi putut duce sarcina la capat. Acum, dupa operatie, sunt increzatori ca Tasha si sotul ei, Lydon, pot sa-si mareasca familia anul viitor. „Intr-un fel am avut noroc pentru ca ficatul se va regenera. Ar trebui ca in 6 luni sa fie complet. Va trebui sa fac o noua scanare care sa confirme ca tumora a disparut, dar chirurgul meu parea increzator ca eliminat totul. Este important pentru mine sa impartasesc povestea, pentru ca multi oameni cunosc efectele secundare obisnuite ale administrarii pilulei, dar nu pericolele uriase pe care le poate avea”.
Anticonceptionalele si riscul de cancer
Potrivit unor studii exista o legatura intre pilula si riscul de a dezvolta tumori in ficat. Dar pentru majoritatea femeilor, anticonceptionalele sunt sigure si prezinta un risc foarte mic de complicatii grave. Pastilele contraceptive contin estrogen. Acest hormon stimuleaza cresterea unor celule canceroase. Studiile sugereaza ca utilizatorii de toate tipurile de contraceptie hormonala au un risc mai mare de a dezvolta cancer de san comparativ cu femeile care nu le utilizeaza. Cu toate acestea, la 10 ani dupa ce ati incetat sa luati pilula, riscul de cancer de san este din nou normal.
Cercetarile au aratat, de asemenea, o legatura intre pilula si riscul de cancer de col uterin si o forma rara de cancer la ficat. Cu toate acestea, pastila ofera o oarecare protectie impotriva cancerului uterin, ovarian si de
colon.