Marturia unui medic militar trimis la Suceava: Pregatiti-va sufleteste pentru decizii grele. Intr-o terapie cu 30 de bolnavi si 10 ventilatoare, pe cine intubam?

0
66

Un medic anestezist relatează pe Facebook cu ce se confruntă la Suceava. Iniţial, a plecat spre oraşul aflat în carantină convins că va reuşi să redreseze situaţia. Realitatea din teren s-a dovedit a fi cu totul alta faţă de informaţiile primite anterior şi faţă de tot ceea ce învăţase până atunci.

„Eu sunt anestezist, medic militar şi acum va scriu din Suceava. Pentru cine scriu? În primul rând pentru mine, că nu cumva să uit vreodată ceea ce simt acum. Şi în al doilea rând, pentru colegii mei anestezişti – pe mulţi îi cunosc personal, fac parte din reţeaua mea de suport şi eu din reţeaua lor. Şi în al treilea rând pentru voi toţi! Toţi cei ce aşteptaţi apăsăţi de propria aşteptare. În armată ordinele se execută, nu se discuta! Ştie toată lumea. „Mâine plecaţi la Suceava” „Am înţeles! Să trăiţi!” Oamenii din jurul meu s-au activat, am primit mesaje de susţinere, şi-au manifestat compasiunea şi mi-au oferit ajutorul. Familia mea a acceptat cu greu şi lacrimi ordinul.

Mărturia unui medic militar trimis la Suceava: Pregătiţi-va sufleteşte pentru decizii grele. Într-o terapie cu 30 de bolnavi şi 10 ventilatoare, pe cine intubăm?

Dar mie nu mi-a fost frică nicio secundă. Voi deschide acum o poartă spre mintea mea de atunci – dincolo de poartă asta aţi fi găsit acelaşi peisaj la mulţi anestezişti. Mi-am pus în bagaj toate şosetele – nu aveam de gând să pierd timpul spălând şi uscând rufe – şi cel mai inportant, mi-am luat cărţile. Sentimentul era că plec la un examen din sesiune dar la care nu are ce să-mi pice şi să nu ştiu. La fel că şi ceilalţi colegi ai mei, în ultimele săptămâni am studiat materialele publicate despre COVID-19. Tacticos, am pus piesele cap la cap că un puzzle.

Totul se potrivea. În mintea mea misiunea era clară, paşii stabiliţi. Ştiam dinainte toate mişcările adversarului, îl studiasem avid, nu avea niciun aş în mânecă. Frumosetea planului meu era atât de îmbătătoare încât chiar şi eu m-am îndrăgostit de el. Pe drum, le-am explicat şi colegilor ce au de făcut. Eram o echipa tactică iar eu îmi asumasem rolul de a conduce sesiune de briefing. Cu toate aceste referinţe militare evidente, eu încă nu ştiam că nu mergem la examen – ci la război. Greşeală”, a scris medicul.