De la tartru la parodontoza! Dr. Cosmin Dima explica cum tartrul neindepartat poate imbolnavi intreaga dantura

0
68

Uneori poate apărea din cauze genetice, alteori din cauze microbiene, alteori paradontoza sau parodontopatia cum i se spune medical apare din ambele cauze. dr. Cosmin Dima DMD, PhD, Certified Implantologist, câştigător al titlului “A World’s Top 100 doctor in dentistry” explică pe înţelesul tuturor cum putem avea grijă de sănătatea gingiilor şi a dinţilor şi evita această afecţiune a parodontiului.

CSÎD: Ce gesturi aparent nesemnificative pot duce la paradontoză?

Dr. Cosmin Dima: Parodontopatia poate avea atât cauza genetică, dar şi microbiană fără a se exclude una pe alta. O acumulare excesivă de placă bacteriană la nivelul cavităţii bucale poate duce la parodontopatie. Tartrul este un depozit de substanţe minerale ce se depune pe dinţi şi îşi măreşte volumul în timp, dacă nu este îndepărtat în şedinţele periodice de igienizare profesională din cabinetul de medicina dentară.
CSÎD: La cât timp sunt recomandate şedinţele de igienizare profesională la medicul stomatolog?
Dr. Cosmin Dima: Igienizarea profesională este indicată la 6 luni, dar sunt pacienţi care au nevoie de acest tratament chiar şi la un interval de 2-3 luni, în cazul unor depuneri masive de tartru într-o perioadă foarte scurtă de timp.

De ce şedinţele de igienizare profesională a danturii sunt de neratat

CSÎD: Cum acţionează mai exact tartrul?

Dr. Cosmin Dima: Tartrul reprezintă pe de o parte un factor iritativ pentru gingie, iar pe de altă parte un rezervor de floră microbiană, de aceea este foarte important să fie îndepărtat de către medicul stomatolog. Acest lucru se face în cadrul şedinţei de igienizare, care presupune detartraj cu ultrasunete, periaj profesional şi airflow. Fiecare dintre aceste etape este foarte importantă şi trebuie făcută corect şi minuţios pentru a oferi un real avantaj pacientului.
Întrucât depunerea de tartru nu provoacă nicio durere, pacienţii trebuie să înţeleagă faptul că prevenţia este foarte importantă. Lipsa durerii sau a unor semne vizibile, nu înseamnă şi lipsa afecţiunii parodontale, de aceea vizitele periodice şi şedinţele de igienizare sunt vitale pentru sănătatea dentară pe termen lung.

sursa: csid.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.