Iarba de grâu este o plantă cu numeroase beneficii, fiind folosită din cele mai vechi timpuri pentru ameliorarea multor simptome. Sucul din iarbă de grâu mai este numit și „sângele verde”, deoarece purifică sângele de toxine, datorită substanțelor cu puternic efect detoxifiant.
Iarba de grâu poate fi crescută acasă, în ghiveci, având astfel la îndemână planta proaspătă din care să faci suc oricând simți nevoia de o cură de detoxifiere. De asemenea, o găsești și în magazinele naturiste, vândută sub formă de pudră sau capsule.
Sucul din iarbă de grâu are un gust intens, ierbos, datorită clorofilei, așa că poate fi îmbunătățit cu puțină lămâie, miere de albine, castravete sau mere.