Crucea Roșie Română împlinește 145 de ani de activitate. Societatea Crucea Roşie din România a fost înființată în data de 4 iulie 1876 și a funcționat în actualul sediu al Spitalului Colţea din Bucureşti.
Actul de înființare a fost semnat de: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr. G. Cantacuzino şi dr. Carol Davila, se anunţă pe site-ul oficial al Crucii Roşii Române.
În perioada 2002 – 2007, Președintele Crucii Roșii Române a fost Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, informează Basilica.ro.
În prezent, preşedintele organizaţiei este Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, care a fost aleasă în această funcţie la 15 mai 2015.
Cu prilejul aniversării celor 145 de ani de activitate, Majestatea Sa a adresat un mesaj în care subliniază faptul că CRR „a fost întotdeauna aproape de toţi cei care au avut nevoie de ajutor şi de speranţă în vreme de război, foamete, secetă, epidemii sau dezastre naturale”.
„Voluntarii noștri sunt o sursă de inspirație pentru noi toți prin curaj, bunătate și devotament”.
Crucea Roșie Română (CRR) a avut un rol important în timpul Războiului de Independență, dar și pe parcursul celor două Războaie Mondiale.
În anii 1877-1878, în timpul Războiului de Independenţă, CRR a intervenit cu personal sanitar, ambulanţe şi trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie.
A înfiinţat aşezăminte spitaliceşti în Bucureşti şi în diferite oraşe din ţară.
În timpul Primului Război Mondial, CRR a organizat 58 de spitale în Bucureşti şi în ţară și a oferit asistenţă miilor de prizonieri eliberaţi din captivitate, invalizilor, bolnavilor şi orfanilor de război.
Crucea Roşie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca şi în război, nu trebuie să piară. Cu toţii, de la mic la mare să o sprijinim cu evlavie, cu însufleţire, cu nesfârşită dragoste.
– Regina Maria
După intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, CRR şi-a mobilizat toate resursele materiale şi umane pentru a acorda sprijin neîntrerupt răniţilor, bolnavilor, prizonierilor şi refugiaţilor.
Peste 2.750 de surori voluntare de Cruce Roşie şi 2.430 de auxiliare sanitare ale Crucii Roşii au muncit pe front şi în spital şi au fost organizate şase spitale de campanie, 16 spitale de zonă interioară, 55 de cantine de gară şi 40 de infirmerii.
Crucea Roşie Română este singura organizaţie umanitară cu o reţea funcţională pe întreg teritoriul ţării.