marți, 30 aprilie, 2024

De ce simți nevoia să mergi des la toaletă: Când indică o problemă de sănătate

Distribuie:

Publicat:

Nevoia frecventă de a urina survine nu numai după ce consumăm multe lichide, ci poate fi pusă şi pe seama unor probleme de sănătate.

Organismul elimină, în medie, 1-2 litri de urină, zilnic. Nevoia de a merge la toaletă are loc atunci când în vezică se acumulează circa 300 ml de lichid. Este normal să mergi la toaletă de 6 ori pe zi şi o dată pe noapte. Dacă te duci mai des, s-ar putea să ai o problemă. Nevoia vezicii de a se goli des poate să indice o disfuncţie a aparatului urinar sau o altă maladie. Mergi la medic dacă simţi nevoia de a urina mai mult de 8 ori pe zi şi de mai mult de 8 ori noaptea, şi ai, de asemenea, dificultatea în a reţine urina, recomandă clicksanatate.ro.

CITEȘTE ȘI: Sfatul specialiștilor: Ce să NU faci niciodată la duș – Îți poate afecta vezica urinară

Îmbătrânirea

În mod natural, atât la bărbaţi cât şi la femei, vezica pierde, cu vârsta, capacitatea naturală de a reţine urina mult timp. Acest lucru este pus pe seama faptului că muşchii sfincterului îşi pierd tonusul.

Diabetul

Diabeticii care nu au fost diagnosticaţi sau cei a căror glicemie nu este ţinută sub control resimt mai des nevoia de a merge la toaletă. Asta pentru că beau des, din cauza unei senzaţii intense de sete, indusă de concentraţia prea mare de zahăr.

Infecţiile urinare

Cauzate de bacterii, infecţia urinară antrenează o inflamaţie şi o iritaţie a peretelui vezicii, ceea ce duce la senzaţia urgentă de golire. În plus, infecţia urinară poate fi acompaniată de durere, de senzaţie de usturime la micţionare, de sânge în urină şi mai rar, de febră.

Bolile cu transmitere sexuală

Gonoreea, infecţia cu chlamydia şi herpesul sunt câteva dintre bolile care provoacă inflamaţie a mucoasei vezicii. În afară de nevoia urgentă de a merge la toaletă, simptomele mai cuprind senzaţia de usturime la urinare, mâncărimi şi sânge în urină.

Cistita interstiţială

Boală de cauză necunoscută, cistită interstiţială se manifestă prin dureri în dreptul vezicii urinare, care sunt uşurate prin eliminarea urinei. Această afecţiune necesită un tratament complex, pe perioade îndelungate.

Problemele de prostată

Trezirile dese pentru urinare din timpul nopţii sunt primele semne care anunţă adenomul de prostată. Un al doilea simptom important este urinarea dificilă, pentru care este nevoie de mai mult timp. De multe ori, nevoia de a urina imediat (chiar imposibil de amânat) este considerată principala suferinţă când vine vorba de adenomul de prostată.

Continuarea pe exquils.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img