Medicul chirurg avertizează: Ce trebuie să știi înainte de a fi operat

0
92

O operație este, pentru cei mai mulți dintre pacienți, o experiență stresantă. Frica de operație în sine sau de anestezie, eventualele complicații care pot să apara preoperator, intraoperator sau postoperator și o recuperare anevoioasă, sunt temeri care însoțesc pacientul pe parcursul întregului proces.

Știind, însă, pas cu pas, cum vor decurge lucrurile, de la pregătirea pentru operație până la externare și respectând toate indicațiile medicale, n-ar trebui să existe niciun motiv de teamă.

Investigații necesare

Pregătirea pacientului înainte de operație, întâlnirea dintre chirurg și pacient în cadrul unei prime consultații, este fundamentală. Cu acest prilej chirurgul va trebui să explice pacientului, pe înțelesul lui, tot ce se va întâmpla înainte de operație, în timpul acesteia și după, și să răspundă tuturor întrebărilor așa încât consimțământul pentru intervenție să fie unul informat.

Cu excepția intervențiilor chirurgicale de urgență, operațiile sunt programate, fiind necesară o perioadă de timp în care să se efectueze o serie de investigații. De obicei, pacienții (în speciali cei oncologici), în afară de afecțiunea de bază prezintă o încărcătură patologică destul de complexă. În funcție de problemele de sănătate existente, se vor efectua controale de specialitate (cardiologie, pneumologie, nefrologie, diabetologie etc).

În cazul pacienților care nu au și alte afecțiuni, o electrocardiogramă este suficientă dar obligatorie. Vor mai fi efectuate analize de sânge, în vederea obținerii unei imagini de ansamblu asupra statusului biologic al pacientului, potrivit doctorulzilei.ro.

Revenind la pacientul oncologic care necesită intervenție chirurgicală, este foarte important ca analizele să stabilească dacă acesta suferă de anemie, pentru a fi corectată înainte de operație. Corectarea anemiei are o importanță crucială în bunul mers al intervenției și în recuperarea postoperatorie. Intervențiile chirurgicale nu pot avea loc până când afecțiunile nu sunt tratate sau compensate medical, scopul fiind evitarea riscului apariției complicațiilor.

COntunuarea pe exquils.ro