Pelerinaj istoric cu moastele Sfintei Mare Mucenite Chiriachi in judetul Vaslui – FOTO

0
136

Ziua de sambata, 11 aprilie 2020, va ramane in istoria Episcopiei Husilor ca ziua in care Sfanta Mare Mucenita Chiriachi, ocrotitoarea Eparhiei, a binecuvantat, intr-un pelerinaj discret, credinciosii de pe intreg cuprinsul judetului Vaslui. Este prima data cand moastele Sfintei Mare Mucenite Chiriachi au ajuns in atatea locuri din cadrul Eparhiei.Masina care a purtat in procesiune moastele Sfintei Mare Mucenite Chiriachi si Icoana sa a fost pusa la dispozitie de filantropul husean domnul Ioan Ciomaga, directorul "VIACONS Rutier" Husi.

In semn de incurajare pentru credinciosi, Parintele Episcop Ignatie a avut initiativa de a purta, in aceasta procesiune care a inconjurat intreg judetul Vaslui, moastele Sfintei Chiriachi, alaturi de Icoana sa, cu convingerea ca rugaciunile ei si prezenta vindecatoare a sfintelor sale moaste, vor contribui la intarirea in credinta a celor afectati de pandemia de coronavirus:

„Am facut acest pelerinaj cu moastele Sfintei Mare Mucenite Chiriachi prin tot judetul Vaslui, pe la bisericile din Episcopia noastra, pe la spitalele din municipiile noastre, cu nadejdea ca Domnul Hristos, Cel care este minunat intru sfintii Sai si care este Doctorul, prin excelenta, al sufletelor si al trupurilor noastre, sa reverse liniste si sanatate peste tot poporul credincios, iar pe medici, asistentii medicali si pe infirmieri, ingerii sanatatii noastre, sa-i intareasca, sa le dea curaj in frumoasa slujire a semenilor nostri care au nevoie sa fie tratati cat mai bine si mai adecvat.

 Sfanta Mucenita Chiriachi, ocrotitoarea de atatea sute de ani a Episcopiei Husilor, sa ne inspire ca sa ne traim frumos credinta, iar intre noi sa fie pace si bunavoire.

Bucurie, liniste si sanatate deplina tuturor vasluienilor.

Dumnezeu sa binecuvanteze Vasluiul.”

Pentru a fi respectate prevederile ordonantelor militare emise pana in prezent cu privire la masurile de distantare sociala, deplasarea s-a facut fara nicio oprire, fara nicio mediatizare prealabila a evenimentului si fara ca ora si traseul sa fie prezentate public.

Preotii au intampinat, in fata bisericilor, in sunet de clopote, trecerea sfintelor moaste, iar oamenii, aflati in drumul lor, au primit cu uimire impletita cu bucurie, trecerea Sfintei.

Au fost numeroase momente emotionante de-a lungul intregii zile, dovada in plus ca sfintii au puterea de a schimba inimile oamenilor si de a aduce mangaiere acolo unde este tulburare. De aceea, imaginile cu oameni asezati in genunchi la trecerea sfintelor moaste nu transmit decat ca acestia au dat raspuns unui impuls firesc la intalnirea cu Sfanta Mare Mucenita Chiriachi.

Potrivit relatarii unui preot, intr-unul din satele judetului, Sfanta Mare Mucenita Chiriachi a fost intampinata de o persoana cu lumanarea pe care o avea pregatita pentru Pasti, marturisind printre lacrimi ca o aprinde la trecerea Sfintei, daca de Inviere nu va putea participa.

Traseul celor 14 ore de pelerinaj (07.00 – 21.30) a inclus spitalele din Husi, Barlad si Vaslui precum si bisericile aflate pe traseu.

Husi (Catedrala Episcopala) – str. Stefan cel Mare (Biserica „Sfantul Dumitru”) – Calea Basarabiei (Biserica „Sfantul Toma”)- str. A. I. Cuza (Biserica „Sfantul Gheorghe”) – str. 1 Decembrie (Biserica „Sfantul Nicolae”) – str. Mihail Kogalniceanu – str. Corni – Duda Epureni – Duda Novaci – Pahnesti – Arsura – Ghermanesti – Dranceni – Rasesti – Chersacosu – Poganesti – Stanilesti – Lunca Banului – Otetoaia – Vetrisoaia – Berezeni – Falciu – Ranzesti – Murgeni – Floreni – Bursuci – Manastirea Bujoreni – Popeni – Zorleni – Simila –

Barlad –  str. Republicii (Spitalul Municipal „Elena Beldiman” si Biserica „Sfanta Ecaterina”) – str. Stelian Dumbrava (Bisericile „Inaltarea Domnului” si „Sfantul Spiridon”) – str. Paloda (Bisericile „Vovidenia” si „Sfantul   Ilie”) – str. Popa Sapca (Biserica „Sf Gheorghe”) – str. Republicii (Bisericile „Sfintii Voievozi”, „Domneasca” si „Sfantul Dumitru”) – Vadurile – Iezer – Puiesti Targ – Fantanele – Dragomiresti – Blesca – Manastirea Ivanesti – Ivanesti – Laza –  Rediu – Brodoc – Balteni – Delesti – Cozmesti –Osesti – Valea Mare –

Negresti –Dragesti (Schitul Dragesti) – Silistea – Dumesti – Todiresti – Bacesti – Parpanita – Vulturesti – Stefan cel Mare – Maraseni –

Vaslui – str. Traian (Bisericile „Sfintii Arhangheli” si „Cuvioasa Parascheva”) – Crucea Garii – str. Republicii – Biserica „Sfantul Mina” – Gara – str. Decebal – Ilvas – str. Stefan cel Mare (Biserica „Sfantul Ioan”) – s-a trecut prin dreptul bisericilor  „Adormirea Maicii Domnului” si „Sfantul Nicolae” – Biserica „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” – Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui si Capela Spitalului Judetean – Moara Grecilor – Satu Nou – Moara Domneasca – Valeni – Solesti – Pribesti – Chircesti – Miclesti – Botesti – Gugesti – Tatarani – Manastirea „Schimbarea la Fata” – Husi (toate bisericile din municipiu).

De asemenea, racla si icoana au fost impodobite cu flori, donatie a domnului Gheorghe Gradinaru, patronul "SC Trandafirul" Barlad.  

Sfanta Mare Mucenita Chiriachi este, alaturi de Sfintii Apostoli Petru si Pavel, ocrotitoarea Catedralei Episcopale din Husi si a intregii Eparhii. Moastele Sfintei (mana stanga) au fost aduse din Muntele Athos la Husi, in anul 1787, de catre Episcopul Iacov Stamati (1781-1791).