Barbat retinut pentru fapte de violenta de politistii de la Negresti

0
72

Poliţiştii negreșteni au reţinut un bărbat din comuna Rebricea, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie, violarea sediului profesional, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
   
În data de 17 iunie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un  bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitatea Măcrești, comuna Rebricea, provoacă scandal la locuință și este violent față de soția sa.
 
  Pentru aplanarea conflictului și luarea măsurilor ce se impun, la fața locului au fost dirijate 2 echipaje de poliție de pe raza Secției 6 Poliție Rurală Negrești. Bărbatul a refuzat orice colaborare cu poliţiştii, și s-a opus solicitărilor legale formulate de aceștia, manifestând un comportament recalcitrant. De asemenea, acesta s-a folosit de o secure pentru a profera amenințări față de polițiștii deplasați la fața locului.

Întrucât persoana reprezenta un pericol ridicat atât pentru membrii familiei sale, cât și pentru persoanele prezente, s-a procedat la folosirea mijloacelor din dotare în vederea imobilizării, încătușării și transportului acestuia la sediul unității de poliție, pentru dispunerea măsurilor legale.

 În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că pe fondul consumului de alcool în exces, bărbatul bănuit și-ar fi agresat soția nu doar verbal, ci și fizic, lovind-o cu pumnul în zona capului și a corpului. Totodată, acesta și-a amenințat în mod repetat soția și nora, iar în cursul zilei de 17 iunie, în jurul orei 10.00, bărbatul a pătruns fără drept în mai multe birouri din cadrul Primăriei Comunei Rebricea, a adresat cuvinte și expresii jignitoare angajaților instituției și a refuzat să părăsească sediul la solicitarea acestora.
Față de bărbatul de 49 de ani a fost emis un ordin provizoriu de protecție, acesta având interdicția de a se apropia la mai puțin de 100 metri de soție, respectiv nora.
În urma probatoriului administrat, la data de 17 iunie a.c., polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă  de 24 ore, iar în cursul zilei de astăzi, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea emiterii unei măsuri preventive.
În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. Cercetările sunt continuate, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

În data de 28 octombrie a.c., în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Legea nr. 192 din 2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice.
 Legea modifică și completează Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române.
Astfel, de la sfârșitul lunii ianuarie 2020, polițiștii acționează conform modificărilor legislative din domeniul ordinii și siguranței publice adoptate recent.

Conform acestora :

Polițiștii sunt îndreptățiți să pătrundă, în orice mod, într-o locuință sau într-un spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimțământul acesteia sau al reprezentatului legal, pentru:

a) a salva viața sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană aflată în pericol;

b) a preveni răspândirea unei epidemii, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană decedată;

c) a prinde autorul unei infracțiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante, prin violență, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, dacă există indicii că acesta se află în acel spațiu;

d) a prinde autorul unor acte de terorism, dacă există indicii că acesta se află în acel spațiu.

             Totodată :

Polițistul este îndreptățit să utilizeze cătușe sau alte mijloace de imobilizare în scopul împiedicării sau neutralizării acțiunilor violente ale oricărei persoane, dacă:

a) persoana condusă la sediul poliției este cunoscută cu un comportament violent la adresa sa, a persoanelor sau a bunurilor;

b) persoana condusă la sediul poliției a comis sau este suspectă de săvârșirea unei infracțiuni cu violență ori a unor acte de terorism;

c) persoana a evadat din starea legală de reținere sau deținere ori s-a sustras de la executarea unei măsuri preventive sau a unei pedepse privative de libertate;

d) dotările mijlocului de transport utilizat sau itinerarul de deplasare nu permit adoptarea altor măsuri care să prevină săvârșirea unor acțiuni violente sau fuga;

e) persoana face obiectul unei măsuri privative de libertate dispuse în vederea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Cătușele se mai pot utiliza și în scopul prevenirii autovătămării persoanei ori apariției unei stări de pericol la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a polițistului sau a altei persoane.