În duminica a V-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Tanacu, Protopopiatul Vaslui.
Pericopa evanghelică a duminicii de astăzi ne-a relatat minunea vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadara. În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie ne-a adus aminte despre binele pe care trebuie să îl vedem, să îl împărtășim cu cei de lângă noi și să îl înmulțim.
Pasajul evanghelic pe care tocmai l-am auzit citit este cel care ne vorbește despre vindecarea a doi oameni posedați de cel rău, despre care ne spune Sfântul Evanghelist Matei că trăiau printre morminte și aveau un comportament foarte furios.
Eu cred că această scurtă descriere a modului cum se comportau cei doi demonizați este cea care ne ajută să înțelegem cel mai bine ce înseamnă să ai un comportament demonic.
Lumea în care trăim noi astăzi este cea care nu mai crede în existența diavolului, consideră că este o iluzie, este o invenție a minții omului. Chiar dacă unii neagă existența celui rău, lucrarea lui este extrem de prezentă. Simțim cum oameni care se lasă prinși în răutatea pe care o inspiră întotdeauna diavolul, au comportamentul celor doi demonizați din Evanghelie, nu numai al lor, ci și al locuitorilor cetății Gadarei.
Oricât ne-am strădui să negăm existența diavolului, vedem efectele lucrării lui în viața omului.
Profilul celui care are un chip demonic este întotdeauna cel al unui furios, nervos și mic la suflet.
Omul cu reflexe demonice nu știe să se bucure de binele care se săvârșește cu cei din jurul său. Exact cum n-au știut să se bucure locuitorii acestei cetăți, în momentul în care au văzut că sunt vindecați acești doi oameni, care trăiau într-o manieră dezumanizantă. Erau așa de mici la suflet, încât pentru ei, porcii, unde a mers această legiune de demoni, au fost mult mai importanți decât sufletele a doi oameni vindecați.
De fapt, micimea de suflet se manifestă ori de câte ori noi avem acestă tendință, care devine reflex, devine ca o obișnuință în a nega sau a vedea binele care se săvârșește în jurul nostru.
Câți oameni sunt care nu știu să se bucure de binele pe care îl săvârșește cineva?
Cu cât încerci să înăbuși binele care se săvârșește asupra cuiva, cu cât încerci să radiezi realitatea aceasta a binelui, prin calomnie, prin ură și prin răutate, cu atât dovedești că ești un om posedat de cel rău și că ai un comportament demonic.
Sunt atâtea suflete care se chinuie și nu pot să vadă binele pe care îl face o anumită persoană, pe care ei nu o simpatizează.
Când nu simpatizezi pe cineva, cel mai mult te deranjează, nu răul pe care îl face, pentru că de acesta te bucuri, ești fericit, că acea persoană pe care nu o simpatizezi, are și ea momentele ei de cădere, momentele ei de rătăcire.
Cel mai mult te deranjează la omul pe care nu îl simpatizezi, poate chiar îl urăști, binele pe care îl pune în mișcare și pe care tu încerci să îl înăbuși, să nu îl vezi și să îl acoperi cu minciuni, cu falsuri și cu calomnii.
Așa se explică dorința nesăbuită a unor oameni să calomnieze, să urască în mod gratuit.
Ce înseamnă să urăști în mod gratuit?
N-ai niciun motiv în a-l urî pe cel pe care nu îl simpatizezi și atunci începi să inventezi tot felul de situații, tot felul de stări, în legătură cu acea persoană, tocmai pentru a-l denigra.
Acest comportament, să știți, că este unul demonic. De ce vă spun că este unul demonic? Doar diavolul nu se poate bucura de bine, de binele săvârșit. Pentru că binele vine de la Dumnezeu. Un om când săvârșește binele, face fapte bune, îl inspiră Dumnezeu, pentru că Domnul este Însăși Bunătatea absolută.
Dumnezeu iubește binele. Omului sfânt, cel plin de noblețe sufletească, îi este drag să vorbească despre binele săvârșit și să vadă binele în jurul său. Făcând aceasta, are și capacitatea de a-l multiplica, de a-i ajuta pe cei care mai au scăpări, să săvârșească binele.
Omul cu comporament demonic nu vrea să vadă săvârșindu-se binele nicăieri, îl neagă, chiar dacă vede evidența acestui bine. Este ca și cum afară ninge și tu vei spune nu, astăzi este foarte cald! Vom spune că omul acesta nu este în deplinătatea facultăților mintale. La fel se întâmplă cu cei care neagă binele. Undeva, din punct de vedere spiritual, sunt destructurați. Pe aceștia îi biciuiește binele care se săvârșește. Dacă acest bine vine de la o persoană pe care ei nu o simpatizează deloc, este groaznic de suportat și cauți pe toate căile posibile, în toate variantele, să îl denigrezi.
De aceea, pericopa evanghelică de astăzi este mai degrabă despre profilul omului care are un comportament drăcesc, fioros, când se întâmplă binele și, desigur, cu această dorință de a-L alunga pe Dumnezeu, Bunătatea absolută, din viața lui din comunitate și din cetate.
Așa s-au comportat și locuitorii cetății Gadarei. Pentru ei nu era esențial că a fost vindecat cineva, posedat de diavol, un om care nu mai era stăpân pe gândirea sa, pe mintea sa, ci era teleghidat de forțele malefice. Cel rău locuia în cel demonizat. Pentru ei nu a fost esențial acest lucru, ci faptul că acea legiune de diavoli a mers în porci, și animalele acestea s-au dus în mare. Pentru ei a constituit o mare pierdere materială. Pentru aceasta i-au spus lui Hristos: „Te rugăm, Doamne, ne deranjezi prin prezența Ta, pleacă din cetatea noastră. Nu ne faci bine. Ne strici un pic socotelile noastre de oameni materialiști, care nu știm să vedem binele. Nu ne bucurăm de el când îl vedem și nu suntem în stare de a înmulți binele acolo unde suntem fiecare în parte.”
Comportamentul acesta îl regăsim, din nefericire, printre mulți pe care noi îi cunoaștem și îi știm, care nu suportă să vadă binele în nicun fel. Sunt aidoma mormintelor, care pe dinafară arată foarte frumoase, pline de flori, dar înlăuntru sunt urâte. Mormântul înseamnă lipsă de lumină, înseamnă miros greu. Așa sunt sufletele celor care nu știu să se bucure de binele săvârșit.
Însuși Hristos îi numește așa pe cărturari și pe farisei, cei care nu puteau să vadă binele nici într-un fel. Binele pentru ei era ca un fel de scai, pe care l-ai pune în ochii cuiva. De aceea Domnul Hristos îi numește „morminte văruite”.
Oricât ne-am strădui noi să negăm existența celui rău, vedem lucrarea lui.
Oricât vom încerca să nu realizăm faptul că suntem posedați de diavolul, orice patimă care se instalează în om, înseamnă venirea unui mic demon în sufletul omului. Dacă este în tine patima mâniei, este deja în spatele ei cel rău. Când te mânii, nici măcar tu însuți nu te mai recunoști și îți ceri iertare atunci când îți revii, spunând că „n-am realizat ce am spus, parcă altcineva m-a îndemnat să vorbesc în maniera în care am vorbit calomniator și foarte vulgar”. În spatele fiecărei patimi care ne luptă, stă un duh rău. Câte vicii sunt în noi, tot atâția demoni ne ghidează viața.
Noi înșine putem deveni demonici, dacă lăsăm răutatea să ne schimbe și să instaleze o dezordine morală în viața noastră și o „babilonie”, în ceea ce privește relațiile dintre oameni.
Noi, de aici ne putem da seama când un om are în spatele lui un duh demonic. Acesta nu iubește comuniunea, nu iubește duhul de frățietate și nu poate suporta binele. Omul care invidiază este prin excelență cel care nu suportă binele. Preocuparea maladivă, patologică în a murdări biografia unui om cu orice preț, mai ales când acesta face binele, este clar că în spatele tău stă un diavol, care te inspiră să nu poți vedea sub nicio formă binele care se face.
Consider că pasajul evanghelic de astăzi, atât de actual, ne trage un semnal de alarmă să avem foarte mare grijă, să nu ne identificăm cu cei doi demonizați. Ei erau furioși, erau legați în lanțuri, pentru că constituiau un pericol pentru cei din jurul lor. La fel, să nu avem atitudinea celor din cetatea Gadarei, care erau demonizați la rândul lor, pentru că nu l-au suportat pe Dumnezeu-Omul, Bunătatea absolută, să fie printre ei. Nu au putut să vadă binele pe care L-a săvârșit, minunea scoaterii duhurilor celor necurate din sufletele celor doi oameni posedați.
De aceea, Domnul să ne ajute să ne bucurăm întotdeauna de binele săvârșit. Noi înșine să îl multiplicăm, să îl răspândim și noi înșine, să căutăm să luptăm, să ne nevoim, să încercăm să fim mai buni. Nu poți să fii mai bun, dacă nu te bucuri de binele pe care îl săvârșește aproapele tău.
Schimbarea ta în răutate începe întotdeauna din această atitudine de a nu te bucura de binele pe care îl face semenul tău. Această lipsă de bucurie este cea care te va transforma într-un om foarte urât și mic la suflet.
Când începem să ne bucurăm de binele pe care îl face cineva, chiar dacă nu îl simpatizăm, începem deja să devenim oameni buni. Bunătatea aceasta va lucra în noi și ne va da energia necesară să multiplicăm binele.
Să ne ajute Dumnezeu să vedem binele, să îl împărtășim și să îl multiplicăm cât ne stă în putință. Amin!
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Remus-Nicolae Moldoveanu a fost hitotonit diacon, pentru parohia Mânzați, protopopiatul Bârlad.