Accident noaptea trecuta pe DN 24 pe raza localitatii vasluiene Badeana – FOTO

0
371

In noaptea de sambata spre duminica, 20 august, Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă,  o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru deblocarea, evacuarea, evaluarea, acordarea primului ajutor și transportul la o unitate medicală specializată a victimelor unui accident rutier produs pe DN 24, în localitatea Bădeana, comuna Tutova. În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau patru persoane.

La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism răsturnat pe o parte, în afara carosabilului, o parte dintre persoanele aflate în autoturism fiind evacuate. Pompierii militari au deblocat o persoană, iar paramedicii au evaluat și au acordat primul ajutor victimelor. Ulterior, două persoane au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad, victimele fiind diagnosticate (preliminar) cu traumatisme în urma producerii unui accident rutier. Celelalte persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital.

După ce pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.