Accident rutier in localitatea vasluiana Tutova: 2 persoane au fost transportate la Spitalul Barlad – FOTO

0
410

Detașamentul de pompieri Bârlad intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs pe DE581, în localitatea Tutova, comuna Tutova. În accident este implicat un autoturism în care se aflau trei persoane, doi adulți și un copil cu vârsta sub un an. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism puternic avariat (autoturismul a lovit un cap de pod), persoanele aflate în interior fiind evacuate de către ceilalți participanți la trafic. Cei doi adulți (soț și soție) au suferit multiple traumatisme, au primit primul ajutor în interiorul celor două ambulanțe, iar în acest moment sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. Copilul a fost asigurat, astfel că nu a suferit traumatisme. Bebelușul este transportat la spital în aceeași ambulanță cu mama sa.
Pompierii militari asigură măsuri PSI și îndepărtează resturile de materiale rămase pe carosabil.