sâmbătă, 20 aprilie, 2024

A fost retinut „Zmeul de la Pungesti”, care a condus fara permis si cu o alcoolemie de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat

Distribuie:

Publicat:

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Pungești, județul Vaslui, bănuit că ar fi condus un autoturism fără a poseda permis de conducere. Totodată, acesta ar fi refuzat să îi fie recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 30 ianuarie 2023, ora 20:30, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ159, în localitatea Armășoaia, comuna Pungești, județul Vaslui, au depistat și oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr de 23 de ani.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat să îi fie recoltate aceste probe.

Marti, 31 ianuarie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

 

             Extras Codul Penal

 

Articolul  335

         Conducerea unui vehicul fără permis de conducere

(1)      Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

 

Articolul  337

             Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

             Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:

 

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!

 

Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

 

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img