Interval de valabilitate: 8 octombrie, ora 10 – 8 octombrie, ora 23
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări în est și sud, apoi și în centru și vest, cu viteze de 55…65 km/h și local peste 70 …80 km/h îndeosebi în sud-estul țării. La munte vor fi rafale de 80…90 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, în general de 100…110 km/h.
Notă: vremea se va răci semnificativ, duminică în jumătatea nordică a țării, iar luni și în rest. În noaptea de duminică spre luni temperaturile vor fi ușor negative în nordul și centrul teritoriului și se va produce brumă.